Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că ”o altă farsă a avut loc azi la Moscova”. ”Ceva a fost sărbătorit acolo. Ovaţionau ceva acolo. Cântau în piaţă. Vorbeau de Zaporojie… Când chiar ei au aranjat aşa ceva în Zaporojie (atacul cu rachete - n.r.). Sunt ne-oameni”, arată el. Zelenski adaugă că drumul ţării sale este unul dificil, dar clar. ”Acesta este drumul independenţei, al integrităţii teritoriale, al integrării în lumea civilizată şi al dezvoltării sociale. Drumul duşmanului nostru este de asemenea foarte clar – înfrângere, ruşine şi condamnare”, susţine el.
Citește și: VIDEO Imagini inedite cu un urs „politicos”: Deschide și închide ușa atunci când e rugat
”Duşmanul a început această zi cu o crimă deliberată şi absolut premeditată a unor ucraineni în Zaporojie. Un atac cu rachete asupra unui convoi de maşini civile. Până acum, sunt anunţaţi 30 de morţi. Aproape o sută răniţi şi traumatizaţi. Armata rusă ştia unde vor lovi rachetele. Nişte ne-oameni au făcut asta. De la primul până la ultimul. De la cel care a dat acest ordin şi până la toţi care au executat acest ordin. Vor răspunde. Cu siguranţă. În faţa legii şi în faţa poporului”, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis vineri seară.
”O altă farsă a avut loc azi la Moscova. Ceva a fost sărbătorit acolo. Ovaţionau ceva acolo. Cântau în piaţă. Vorbeau de Zaporojie… Când chiar ei au aranjat aşa ceva în Zaporojie. Sunt ne-oameni. Memorie eternă tuturor celor ucişi în atacuri teroriste ruseşti”, a continuat Zelenski.
El a arătat că în această zi Ucraina a luat decizii pentru a se apăra.
Citește și: FOTO „Debaraua” de la Cluj: Chirie de 225 €, fără duș și cu bucătăria lângă pat: „Cheltuieli mici”
”Am anunţat deja detalii în această după-amiază legate de cererea noastră pemntru o aderare accelerată la NATO. Şi despre evidenta disponibilitate a Ucrainei pentru negocieri cu Federaţia Rusă – dar cu alt preşedinte al Rusiei, care să înţeleagă ce se întâmplă. Acum vreau să adaug ceva despre decizia Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare privind sancţiuni împotriva unor persoane şi entităţi din Rusia. Este o listă foarte lungă, nume chiar faimoase. Oricum, nu ne concentrăm pe volum, ci pe demontarea influenţei ruseşti şi în acelaşi timp influenţarea stării lucruri în Federaţia Rusă”, a adăugat Volodimir Zelenski.
El a explicat că se introduc restricţii împotriva mai multor mii de persoane şi entităţi, iar sancţiunile Ucrainei şi ale partenerilor sunt sincronizate.
Citește și: Turcia condamnă Rusia după anexarea regiunilor din Ucraina: „Încălcare gravă a drepturilor”
Zelenski a arătat că sancţiuni vor fi aplicate şi împotriva cetăţenilor unor alte ţări care au luat parte la ”farsa rusească pe teritoriul ocupat al ţării noastre!”.
”Pseudo-referendumurile sunt elemente de agresiune împotriva unui stat suveran şi oricine implicat în organizarea şi desfăşurarea acestei farse va fi făcut răspunzător”, a mai afirmat el.
Preşedintele ucrainean a menţionat că a discutat cu premierii din Japonia şi Danemarca, iar aceştia au condamnat paşii făcuţi de Rusia spre o escaladare. Zelenski le-a mulţumit tuturor liderilor internaţionali care s-au pronunţat în apărarea Ucrainei şi a dreptului internaţional, potrivit news.ro.