Noul logo apare într-un moment de interes în cadrul Guvernului american, precum și în rândul publicului larg, pentru obiectele zburătoare neidentificate, sau OZN-uri, care în prezent sunt denumite în mod oficial Fenomene Aeriene Neidentificate sau UAP (Unidentified Aerial Phenomena).
De-a lungul ultimului an, armata americană a avut o dispută tot mai intensă cu membrii Congresului cu privire la modul cel mai bun de a răspunde la amenințările potențial foarte reale pe care le reprezintă UAP.
Logo-ul în cauză este sigla oficială a managerului național de informații în aviație NIM-A, care se află, împreună cu personalul său, în cadrul Biroului Directorului Național de Informații (ODNI).
Daniel L. Simpson, general al Forțelor Aeriene ale SUA, este actualul director NIM-A și este, de asemenea, directorul executiv al Biroului național de integrare a informațiilor aeriene (NAI2O) și adjunctul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene pentru Informații, Supraveghere și Recunoaștere (ISR).
Citește și
VIDEO Pregătiri pentru Legea marțială: Rusia trimite trupe la granița cu Georgia
VIDEO Armata ucraineană a primit bărci de debarcare SHERP pentru a captura „frontiere riverane”
Logo-ul complet simbolizează amenințările aeriene ce trebuie anaiizate din punct de vedere militar și are alte patru siluete de vehicule aeriene, fiecare într-o culoare diferită - o dronă gri închis, un vehicul albastru în formă de pană, un avion de luptă avansat rusesc Su-57 de culoare roșie, un avion de mărimea unuia de linie de culoare gri deschis.
Fiecare dintre ele are în spate o linie de urmărire în aceeași culoare, cu excepția celei albastre, care este cu siguranță menită să reflecte amenințarea hipersonică emergentă.