O serie de transportoare blindate (APC) BPM-97 și alte vehicule militare au fost văzute călătorind prin centrul Rusiei într-un clip postat duminică pe aplicația de mesagerie Telegram de către canalul pro-rus Rybar.
Se crede că APC-urile au fost modernizate cu turele mai performante, blindaj întărit împotriva ambuscadelor și a minelor și un sistem de purificare a aerului conceput pentru a permite ocupanților săi să opereze eficient în fața unor atacuri susținute ale infanteriei.
Astfel de echipamente militare avansate aparțin Directoratului 12 al Ministerului rus al Apărării.
Această divizie specializată este dedicată depozitării, întreținerii și furnizării de arme pentru forțele de rachete strategice, o ramură militară rusă care controlează rachetele nucleare și care constituie o parte esențială a programului nuclear al lui Putin.
Desfășurarea unor astfel de unități ar putea semnala o viitoare escaladare a conflictului din partea președintelui Putin, dacă le va folosi în război.
Putin se poate folosi de echipamentele respective și pentru un exercițiu nuclear de amploare, ca amenințare pentru ce este capabil să facă în războiul său cu „Occidentul colectiv”.
NATO a avertizat statele membre că submarinul nuclear rusesc de ultimă generație Belgorod a părăsit baza sa din Marea Albă, în timp ce un aliat cheie al lui Putin, Ramzan Kadîrov, a declarat că armata rusă ar trebui să folosească „arme nucleare cu randament scăzut" pentru a schimba cursul războiului din Ucraina.
Citește și
„Suntem terminați. Este un dezastru aici": Soldații ruși sună acasă să își ia adio de la familii
VIDEO „Șarpele de Mare”, demonstrație de forțe la un exercițiu anti-submarin al Marinei SUA
S-a anunțat mai devreme că Forțele de Rachete Strategice ale Rusiei (RVSN) vor avea exerciții de antrenament extinse în toamnă.
RVSN este o ramură a forțelor armate ale Rusiei ce constituie o piatră de temelie a programului de apărare și descurajare nucleară al națiunii, care este cel mai mare și mai avansat din lume.
Este alcătuită din zeci de regimente de rachete care, împreună, controlează mii de arme cu capacitate nucleară, rachete balistice intercontinentale (ICBM) și sunt responsabile de întreținerea și protecția centrelor de lansare ale acestora.
„Ne aflăm într-o situație în care superioritatea în materie de resurse și armament convențional este de partea Occidentului', a declarat Vasili Kașin, analist militar și politic la Școala Superioară de Economie din Moscova.
„Dar puterea Rusiei se bazează pe arsenalul său nuclear”.