VIDEO Operațiuni speciale la Marea Neagră lângă Insula Șerpilor. 100 ucraineni în misiune imposibilă

DE Adina Mutăr | Actualizat: 01.09.2023 - 16:46
Operațiuni speciale la Marea Neagră, lângă Insula Șerpilor - Foto: themoscowtimes..com (imagine cu caracter ilustrativ)

Operațiuni speciale la Marea Neagră, lângă Insula Șerpilor. În Marea Neagră, în apropiere de Insula Șerpilor, în zona „turnurilor Boyko”, o sută de ucraineni au făcut ceea ce toată lumea le-a spus că e imposibil: au dat cea mai mare lovitură rușilor pe Marea Nragră.

SHARE

Operațiuni speciale la Marea Neagră, lângă Insula Șerpilor, la turnurile Boyko,  platformele de foraj de gaz B312 Petro Hodovaneț (construită în 2010) și B319 Ukraina (construită în 2012) în largul coastei Crimeii, ocupată de Rusia în 2014. 

O sută de ucraineni, într-o misiune imposibilă, au distrus sisteme radar și de apărare aeriană a rușilor în vederea unor operațiuni mai ample, au avariat o aeronavă rusească și nu au pierdut niciun om. 

Operațiuni speciale la Marea Neagră, lângă Insula Șerpilor. 100 ucraineni, misiune imposibilă

A fost o operațiune plină de riscuri.

Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei (DIU) a raportat că forțele sale au tras o rachetă de pe o ambarcațiune ușoară de luptă, avariand un avion rusesc ce survola zona. 

Avionul a fost forțat să se retragă, iar ucrainenii și-au dus până la capăt misiunea. 

Ukrainska Pravda a descoperit detaliile exclusive ale acestei operațiuni speciale a DIU, care a fost opera unității speciale DIU Artan, formată 70% din sportivi.

Detaliile misiunii „imposibile” nu pot fi divulgate, făcând parte dintr-un plan în desfășurare, dar comandantul acesteia, Viktor Torkotiuk, a dezvăluit câteva într-un interviu acordat Ukrainska Pravda.

„Aceasta este una dintre cele mai extreme operațiuni pe care le-am efectuat pe Marea Neagră”, a spus maiorul Viktor Torkotiuk.

„Slavă Domnului că nu am pierdut pe nimeni, acesta este cel mai important lucru pentru noi. Niciuna dintre ambarcațiuni nu a fost avariată și ne-am îndeplinit toate sarcinile atribuite.”

Erau până la 100 de oameni din batalionul Artan. Au făcut ceea ce nimeni altcineva nu făcuse și nici nu li se acordase vreo șansă de succes.

A fost prima dată când un număr atât de mare de soldați a efectuat o operațiune pe teritoriul ocupat de Rusia și doatat cu sisteme de apărare.

„Ni s-a zis că nu se poate, că trebuie aviație, și tot asa. Le-am spus, ce aviație? Am cumpărat cinci cai pentru operațiune. Au fost șocați. Și am reușit, forțele rusești pur și simplu au fugit de noi, nu se așteptau”.

Un soldat a căzut în mare și a ieșit la mal după 14 ore

„Am făcut totul în liniște, singuri în bărci, câte zece persoane pentru fiecare. Avioanele lor de luptă Su zburau deasupra noastră, dar am continuat să ne facem treaba”, povestește comandantul, adăugând că au avut un incident.

Citește și: VIDEO Forțele speciale ucrainene au debarcat în Crimeea. Distrug sisteme radar și de apărare aeriană

Un militar al său, „Konan”, a căzut peste bord în timpul operațiunii și a fost nevoit să înoate până la țărm, fiind căutat de colegii lui, dar și vânat de trupele ruse. A reușit să iasă după 14 ore. 

S-a descurcat singur, pentru că restul echipei se retrăgea sub tirul puternic al avioanelor rusești. 

Citește și: VIDEO Ucrainenii au inventat o rachetă și au distrus sistemul „de neînvins” al Rusiei, S-400

„Toată echipa, indiferent de riscuri, a continuat să-l caute pe fratele nostru de arme. După o căutare lungă de câteva ore, recunoașterile aeriene au reușit să-l găsească. Din acel moment, o dronă l-a monitorizat continuu”.

„În cele din urmă, băieții au reușit să pătrundă, iar soldatul nostru a fost evacuat. Știa că frații săi de arme se vor întoarce după el”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te