Macron joacă „Poker” cu Putin. Franța își etalează armele nucleare.
Forțele aeriene franceze desfășoară al treilea exercițiu de lovitură nucleară Poker în acest an, practicând utilizarea armelor de distrugere în masă.
Evenimentul din acest an vine pe fondul tensiunilor din ce în ce mai mari - cu schimbări periculos de ambigue ale doctrinei nucleare a Rusiei, extinderea conflictului din Orientul Mijlociu și mai multe exerciții nucleare și teste de rachete.
Macron joacă „Poker” cu Putin. Franța își etalează armele nucleare
26 septembrie a marcat Ziua Internațională pentru Eliminarea Totală a Armelor Nucleare dar, ca niciodată, a fost o lună aglomerată în ceea ce privește evenimentele nucleare.
[Thread] Après une semaine forte en évènements "stratégiques" voici, messieurs, dames, les Forces Aériennes Stratégiques dans leur exercice trimestriel POKER 2024-03 ! pic.twitter.com/xAuqKQRPzT
— French Trackers & Spotters 📡 (@FrenchTrackers) September 24, 2024
Pe lângă antrenamentele din Statele Unite pentru componente nucleare, Franța a desfășurat a treia etapă a exercițiului Poker-2024. 03, de descurajarea nucleară, apărut ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina și la amenințările Kremlinului.
Anul acesta, spre deosebire de cele anterioare, comandamentul francez desfășoară antrenament strategic de forță nucleară pe tot parcursul anului.
Conform planului, aeronavele Rafale B/M (purtătoare de focoase nucleare) și submarinele nucleare din clasa Triumphan au practicat un scenariu de desfășurare într-un conflict armat, potrivit air-cosmos.com.
Pe fondul tensiunilor crescânde în relațiile dintre Rusia și Alianța Nord-Atlantică și al schimbărilor în doctrina nucleară anunțate de Putin, francezii demonstrează că-și mențin unitățile strategice în stare de acțiune imediată.
Totodată, Franța a restaurat centrul de coordonare a forțelor nucleare din Taverny, care nu a mai fost folosit din 2011. Noua etapă a exercițiului Poker poate fi legată de verificarea pregătirii acestui centru.
Potrivit Fondation Recherche Strategique, Franța a adoptat o strategie de „descurajare minimă”, având ca scop descurajarea agresiunii prin „capacitatea de a provoca daune inacceptabile infrastructurii critice a adversarului, chiar și cu un arsenal mai mic”.
Această abordare se înscrie în strategia de „descurajare a celor puternici de către cei slabi”, apărută după criza din Suez și urmărește în mod special să prevină constrângerea nucleară din partea Moscovei.
Franța are în prezent un arsenal nuclear de 290 de focoase operaționale, bazate în întregime pe componentele sale navale și aeriene, care au capacitatea de a executa un spectru complet de misiuni nucleare.
Când aplică Franța descurajarea nuncleară
Aproape toate focoasele franceze sunt fie desfășurate, fie ușor disponibile pentru desfășurare cu un preaviz scurt.
Exercițiile nucleare aeriene de rutină ale Franței, cum este „Poker”, simulează raiduri aeriene strategice folosind aeronave Rafale, care transportă rachete de croazieră lansate aerian (ASMPA), întărind angajamentul țării de a menține un factor de descurajare nuclear credibil .
Șefii de stat francezi au afirmat în mod constant natura strict defensivă a doctrinei nucleare a Franței, rezervată „circumstanțelor extreme de legitimă apărare care implică interese vitale”.
Citește și: Disperare la Kremlin. Putin amenință cu „apocalipsa nucleară” la atacurile cu drone asupra Rusiei
În cadrul sistemului francez, șeful statului deține autoritatea supremă de a decide cu privire la utilizarea armelor nucleare.
Fiecare nou președinte susține în mod tradițional un discurs care prezintă interesele vitale ale țării sale, definind implicit circumstanțele în care se aplică descurajarea nucleară.
Citește și: Rusia își schimbă doctrina nucleară. Este prima oară când este invadată de alt stat - Ucraina
În discursul său din 2020, președintele Macron a spus și mai clar decât predecesorii săi că aceste interese cuprind o „dimensiune europeană”, declanșând angajamentul cu Uniunea Europeană cu privire la rolul descurajării nucleare a Franței în securitatea colectivă.
Însă, pentru autoritățile franceze, sfera geografică a intereselor vitale franceze protejate prin descurajarea nucleară nu se limitează la teritoriul francez sau la Europa.