VIDEO După luni de tergiversări, Administrația Trump a început să publice documentele din Dosarul Epstein
Administrația Trump a început să publice documentele clasificate din Dosarul Epstein. Democrații spun că Trump trebuia să publice toate documentele odată, nu în etape.
Departamentul de Justiție al SUA a început să publice sute de mii de documente legate de scandalul Epstein, după luni de tergiversări ale președintelui american Donald Trump în această chestiune, relatează Agerpres, citând AFP.
Aceste documente, provenite din ancheta efectuată de autoritățile americane asupra influentului finanțator și agresor sexual newyorkez, decedat în 2019, sunt menite să scoată la lumină legăturile sale trecute cu personalități proeminente, inclusiv președintele republican.
După luni de tergiversări, Administrația Trump a început să publice documentele din Dosarul Epstein
Deși în campania electorală din 2024 a promis transparență completă, Donald Trump a ezitat luni de zile să-și respecte promisiunea, calificând cazul drept o 'farsă' exploatată de opoziția democrată.
Baza sa MAGA, obsedată de acest scandal, s-a indignat când Departamentul de Justiție a anunțat în vară că nu a descoperit noi dovezi care să justifice publicarea documentelor suplimentare sau urmăriri penale suplimentare.
După luni de proteste, președintele Trump a trebuit să cedeze presiunilor Congresului, inclusiv din partea unor aleși republicani, semnând în noiembrie o lege care impune administrației sale să publice toate documentele neclasificate aflate în posesia sa.
Citește și: Wall Street Journal: Donald Trump recunoaște că republicanii ar putea pierde alegerile legislative din 2026
Procurorul general adjunct, Todd Blanche, a declarat vineri că o primă parte a dosarului, care conține sute de mii de documente, urma să fie publicată în aceeași zi, iar elemente suplimentare să fie publicate 'în săptămânile următoare'.
Democrații spun că Trump trebuia să publice toate documentele din Dosarul Epstein, nu în etape
Această publicare în etape l-a înfuriat pe liderul senatorilor democrați, Chuck Schumer, care a subliniat că legea impune guvernului să publice 'TOATE documentele' pe 19 decembrie 2025.
'Aceasta nu este nimic mai mult decât o mușamalizare menită să-l protejeze pe Donald Trump de trecutul său neplăcut', a declarat el, acuzând guvernul că 'face totul pentru a ascunde adevărul'.
Moartea lui Jeffrey Epstein, găsit spânzurat în celula sa din New York pe 10 august 2019, înaintea procesului său pentru infracțiuni sexuale, a alimentat nenumărate teorii ale conspirației conform cărora ar fi fost asasinat pentru a acoperi un scandal implicând personalități de prim rang.