Acestea au caracteristici de invizibilitate ce le permit să nu fie detectate de radare și fac parte dintre primele clase de nave complet electrice.
Acum, distrugătoarele Zumwalt vor fi echipate cu rachete hipersonice, devenind unele dintre cele mai letale nave din lume.
Clasa Zumwalt va adăuga rachetele hipersonice Conventional Prompt Strike (CPS), cu viteză de peste 5 Mach.
Citește și
VIDEO Cel mai letal grup de atac naval USS George H.W. Bush, spre Europa. „Vom distruge adversarii”
VIDEO Familiile militarilor ruși, evacuate din Herson. Partizanii ucraineni îi termină pe ocupanți
Racheta poate face manevre în zbor și are o rază de acțiune de mii de kilometri. CPS va avea un focos convențional, dar este considerată strategică. După ce CPS a fost testat cu succes în 2021, planul este ca patru sau mai multe rachete să fie înarmate la bordul distrugătoarelor Zumwalt.
Clasa Zumwalt este formată din trei distrugătoare. USS Zumwalt a fost pus în funcțiune în 2016, USS Michael Monsoor în 2018, iar USS Lyndon B. Johnson, care a fost lansat în 2018, este programat să fie pus în funcțiune în cursul acestui an. Aceste nave au costat peste 22 de miliarde de dolari în cercetare și dezvoltare.
Navele Zumwalt transportă 158 de marinari la bord. Ele pot înainta cu 30 de noduri și pot deplasa aproximativ 16.000 de tone. Navele au o putere de 78 de megawați, suficient pentru ca fiecare să poată alimenta un oraș mic, și sunt înarmate cu muniție de top. Acestea pot lansa rachete de croazieră Tomahawk, precum și rachete de croazieră antiaeriene ESSM și trag dintr-un sistem de lansare verticală Mk57.