VIDEO Decizie clară, la Summitul Canada - UE: „Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 25.11.2023 - 07:55
Decizie clară, la Summitul Canada - UE: „Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie” - Foto: Profimedia Images

Decizie clară, la Summitul Canada - UE. „Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie", au declarat, la unison, liderii de la Ottawa şi Bruxelles, reuniți la St. John's, în provincia Newfoundland şi Labrador, în estul Canadei.

SHARE

Canada şi Uniunea Europeană au oferit sprijinul lor "neclintit" Ucrainei în lupta sa împotriva invaziei ruse, cu un nou ajutor din partea autorităţilor de la Ottawa, în cursul summitului Canada-UE desfăşurat vineri în provincia Newfoundland şi Labrador, în estul canadian, scrie AFP.

Decizie clară, la Summitul Canada - UE: „Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”

"Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie", au declarat liderii Canadei şi Uniunii Europene într-un comunicat comun.

"Vom lucra pentru a răspunde nevoilor militare şi de apărare imediate ale Ucrainei" şi pentru a ne asigura că nevoile sale de securitate "pe termen lung" sunt îndeplinite, au adăugat ei.

Citește și: Rusia atacă Europa cu migranți. Granițele Finlandei, luate cu asalt. Frontex trimite întăriri

Ottawa a profitat de ocazie pentru a-şi mări ajutorul acordat Kievului: "Canada va dona peste 11.000 de puşti de asalt şi peste nouă milioane de cartuşe", a declarat premierul Justin Trudeau în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul St. John's, pe coasta Atlanticului.

De la începutul invaziei ruse, Canada s-a angajat să acorde Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 2,4 miliarde de dolari canadieni (1,34 miliarde de euro).

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a arătat pregătit ca Uniunea Europeană să facă "şi mai mult în săptămânile următoare" pentru a sprijini Ucraina.

Omoloaga sa de la Comisia Europeană, Ursula von der Leyen, a salutat angajamentul Ottawa faţă de Kiev chiar înainte de începerea războiului, în iarna anului 2022.

Citește și: China construiește în secret un tunel subacvatic de miliarde $ ce va uni Rusia cu Crimeea ocupată

"Canada a stat alături de Ucraina înainte de agresiunea rusă", a afirmat Ursula von der Leyen, adăugând că pregătirea trupelor ucrainene de către Canada a fost "cheia" rezistenţei Kievului chiar la începutul războiului.

Ea a precizat că UE a antrenat până în prezent 30.000 de soldaţi dintr-un obiectiv de 40.000 pentru a sprijini eforturile ucrainene şi că Comisia Europeană va anunţa "în curând" cum intenţionează să utilizeze veniturile generate de activele blocate ale Rusiei.

Cei trei lideri s-au întâlnit în cea mai estică provincie a Canadei în cadrul summitului Canada-UE. Ultima a avut loc în iunie 2021 la Bruxelles, reaminteşte AFP.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te