Cinci din cele nouă rachete balistice lansate de China au aterizat în zona economică exclusivă a Japoniei, a declarat joi ministrul Apărării, adăugând că a depus un protest la Beijing.
Insula Yonaguni, care aparține Japoniei, se află la 70 de mile în largul coastei estice a Taiwanului, iar zona economică a Japoniei - apele în care aceasta are drepturi specifice - acoperă jumătate din distanța dintre cele două.
China a mai tras rachete balistice spre vecinul său, dar este prima dată când acestea au aterizat în zona japoneză.
Citește și
VIDEO Putin deschide un nou front în Nagorno-Karabah. Conflictul a repornit de pe pozițiile rușilor
VIDEO Armata chineză a înconjurat Taiwanul, pentru a-i asigura lui Xi „moștenirea unificării”
Taiwanul afirmă că Beijingul a lansat astăzi un total de 11 rachete balistice în apele din largul coastelor sale de sud-vest și nord-est. De asemenea, a trimis avioane de luptă și unele dintre cele mai moderne nave de război ale sale pentru a înconjura insula, în ceea ce presa de stat a declarat că este o „repetiție pentru invazie”.
Exercițiile Chinei sunt anunțate să dureze până duminică și vor include bombardiere cu rază lungă de acțiune și rachete hipersonice.
Cele două portavioane ale Chinei își mențin, de asemenea, poziții în apropiere.
Xi Jinping a anunțat exercițiile folosind drept pretext călătoria „sfidătoare” președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, pe insulă - care a avut loc marți și miercuri.