VIDEO Bilanțul cutremurului din Maroc a ajuns la peste 2.000 de morți. Sate întregi, distruse

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 10.09.2023 - 08:36
Bilanțul cutremurului din Maroc a ajuns la peste 2.000 de morți. Sate întregi, distruse - Foto: Profimedia Images

Bilanțul cutremurului din Maroc a ajuns la peste 2.000 de morți și peste 2.000 de răniți, din care peste 70% în stare critică. A fost cel mai puternic seism înregistrat în această țară în ultimii 60 de ani.

SHARE

Salvatorii sapă în continuare printre dărâmături pentru a găsi supravieţuitori sub casele prăbuşite în satele izolate din munţii Atlas din Maroc, în urma celui mai devastator cutremur din ultimele şase decenii, care a ucis peste 2.000 de persoane şi a lăsat mulţi oameni fără adăpost, relatează News.ro, citând Reuters.

Ministerul de Interne din Maroc a anunţat sâmbătă seara un nou bilanţ:  2.012 persoane au fost ucise şi 2.059 rănite, dintre care 1.404 sunt în stare critică.

Supravieţuitorii îşi petrec noaptea în aer liber în Munţii Atlas, după ce seismul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii.

Localnicii încă mai căutau supravieţuitori îngropaţi pe versanţi, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn brut au fost puse la pământ. Vechiul oraş istoric Marrakech a suferit, de asemenea, pagube importante.

Citește și: Cum păzim orașul de un posibil cutremur. Fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Cel mai puternic seism înregistrat în Maroc în ultimii 60 de ani

Cutremurul care s-a produs vineri seara târziu a avariat clădiri istorice din Marrakech - cel mai apropiat oraş de epicentru - dar cele mai multe victime au fost raportate în zonele muntoase din sud.

Ministerul de Interne a declarat că 1.305 persoane au fost ucise şi 1.832 rănite în urma cutremurului. Seismul a avut, potrivit institutului american de monitorizare geologică USGS o magnitudine de moment 6,8 şi s-a produs la o adâncime de numai 18,5 kilometri, în timp ce epicentrul său a fost localizat la 72 km sud-vest de Marrakech.

Marocul a declarat trei zile de doliu naţional, timp în care drapelul naţional va fi arborat la jumătate de catarg în toată ţara, a anunţat sâmbătă Curtea regală.

Forţele armate marocane vor desfăşura echipe de salvare pentru a furniza în zonele afectate apă potabilă curată, provizii alimentare, corturi şi pături, a adăugat aceasta.

Citește și: Cutremur în România? Șeful Ordinului Arhitecților: Se construiește prost, fără respectarea normelor

Cutremurul, care a avut loc în jurul orei 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), a afectat o porţiune din lanţul muntos Atlas. Undele seismice au fost resimţite până la Huelva şi Jaen, în sudul Spaniei.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că peste 300.000 de persoane au fost afectate în Marrakech şi în zonele învecinate.

Imagini apocaliptice: Sate întregi distruse, salvatorii scotocesc printre dărâmături cu mâinile goale

În satul Amizmiz, în apropiere de epicentru, salvatorii scotoceau printre dărâmături cu mâinile goale. Zidăria căzută a blocat străzile înguste. În afara unui spital, 10 cadavre zăceau acoperite cu pături, în timp ce rudele îndurerate stăteau în apropiere.

"Când am simţit pământul tremurând sub picioarele mele şi casa înclinându-se, m-am grăbit să-mi scot copiii afară. Dar vecinii mei nu au putut", povesteşte Mohamed Azaw. "Din păcate, nu a fost găsit nimeni în viaţă din acea familie. Tatăl şi fiul au fost găsiţi morţi, iar pe mamă şi pe fiică le caută în continuare", spune localnicul.

Bucăţi de covor şi de mobilier ies dintre dărâmături. O coadă lungă s-a format în faţa singurului magazin deschis, în timp ce oamenii caută provizii. Subliniind provocările cu care se confruntă salvatorii, bolovani căzuţi au blocat un drum de la Amizmiz la un sat din apropiere.

Aproape toate casele din zona Asni, aflată la 40 km sud de Marrakech, au fost avariate, iar sătenii se pregăteau să îşi petreacă noaptea afară. Alimentele erau puţine, deoarece acoperişurile s-au prăbuşit peste bucătării.

Imagini de pe camerele stradale de luat vederi din Marrakech arată momentul în care pământul a început să se cutremure. Oamenii s-au uitat brusc în jur şi au sărit în sus, iar alţii au fugit să se adăpostească pe o alee şi apoi au fugit înapoi în timp ce praful şi resturile se rostogoleau în jurul lor.

În Marrakech, unde s-a confirmat moartea a 13 persoane, locuitorii şi-au petrecut noaptea în aer liber, temându-se să se întoarcă acasă, în timp ce răniţii au sosit din zonele învecinate pentru a primi îngrijiri. În inima oraşului vechi, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, minaretul unei moschei a căzut în Piaţa Jemaa al-Fna.

Imagini difuzate de televiziunea de stat din zona Moulay Ibrahim, la aproximativ 40 km sud de Marrakech, au arătat zeci de case prăbuşite la poalele unui munte, iar locuitorii săpau morminte în timp ce grupuri de femei stăteau în stradă.

Oamenii din capitala Rabat, aflată la aproximativ 350 km nord de Ighil, şi din oraşul de coastă Imsouane, la aproximativ 180 km spre vest, şi-au părăsit, de asemenea, casele, temându-se de un cutremur mai puternic.

În Casablanca, la 250 km nord de Ighil, oamenii care şi-au petrecut noaptea pe străzi erau prea speriaţi pentru a se întoarce în case.

Cutremur de suprafață, ca cel din Turcia din februarie

Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 18,5 km, ceea ce-l face mai distructiv decât cutremurele mai adânci de aceeaşi magnitudine. A fost cutremurul cu cele mai multe victime din Maroc din 1960, când s-a estimat că un seism a provocat moartea a cel puţin 12.000 de persoane.

"Cutremurele de mică adâncime sunt în mod normal mai distructive", a declarat Mohammad Kashani, profesor asociat de inginerie structurală şi cutremure la Universitatea din Southampton.

El a comparat scenele de după cutremur cu imaginile din Turcia din februarie: "Zona este plină de clădiri vechi şi istorice, care sunt în principal din zidărie. Structurile din beton armat prăbuşite pe care le-am văzut erau fie vechi, fie sub standarde", a spus profesorul.

Turcia, unde cutremurele puternice din februarie au ucis peste 50.000 de persoane, s-a numărat printre ţările care şi-au exprimat solidaritatea şi s-au oferit să ofere sprijin.

Algeria, care a rupt legăturile cu Marocul în 2021 după escaladarea tensiunilor dintre cele două ţări din cauza conflictului din Sahara Occidentală, a declarat că va deschide spaţiul aerian pentru zborurile umanitare şi medicale.

Marrakech urma să găzduiască reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale începând cu 9 octombrie.

"În acest moment ne concentrăm exclusiv asupra poporului marocan şi a autorităţilor care se confruntă cu această tragedie", a declarat un purtător de cuvânt al FMI.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te