„În legătură cu aspectele sesizate în mediul online (sâmbătă seara o persoană de sex feminin, îmbrăcată în uniformă de spital, a fost filmată în timp ce încărca varză în portbagajul unui autovehicul parcat lângă Spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu), managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a dispus începerea unor verificări, astfel că, în cursul zilei de mâine, luni, va fi constituită o comisie de cercetare disciplinară.
În funcție de rezultatul verificărilor, se va decide ce măsuri se impun în acest caz.”, conform Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Persoana care apare în filmare este angajată a Spitalului Județean, mai exact infirmieră la Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie.
Citește și: VIDEO Fost ambasador SUA: Nu înțeleg de ce România nu redeschide mine și nu exploatează metale rare
„În ultimii ani, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu s-au făcut investiții majore în aparatură, mai multe secții au fost modernizate, totul pentru ca pacienții, dar și angajații unității, să beneficieze de condiții mult mai bune.
Atitudinea unor asemenea angajați, precum doamna din filmare, nu este acceptată și aduce grave prejudicii de imagine unității medicale.
Managerul spitalului: „Se vor aplica sancțiuni”
Voi constitui o comisie de cercetare disciplinară, căci aceste fapte nu pot rămâne nesancționate. Probabil, dacă se întâmpla așa ceva în sistemul privat, persoana în cauză avea deja desfăcut contractul de muncă.
Citește și: Putin anunță că nu vrea pace. Lavrov, aflat în Bali, la summit-ul G20, era să facă infarct
În sistemul de stat, legislația nu este atât de permisivă, trebuie constituite aceste comisii de cercetare disciplinară care să stabilească gravitatea faptei în funcție de care se vor aplica sancțiuni”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.