De asemenea, învestirea Maiei Sandu în funcția de premier, la 8 iunie, a respectat termenul legal, potrivit Radio Chișinău.
Opinia Comisiei de la Veneţia a fost formulată la cererea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, după ce deciziile Curţii Constituţionale au dus la dizolvarea Parlamentului de la Chişinău, la 9 iunie.
Decizia Curții Constituționale a fost motivată de presupusa expirare a termenului-limită de trei luni pentru formarea unui guvern după alegerile parlamentare din februarie. În legătură cu deciziile Curţii din 8 şi 9 iunie, Comisia a constatat că drepturile procedurale ale preşedintelui şi Parlamentului Republicii Moldova au fost grav afectate de numărul deciziilor Curţii şi de viteza cu care au fost adoptate, într-o zi sau două, la sfârşitul săptămânii, în chestiuni foarte sensibile, cu repercusiuni semnificative asupra instituţiilor statului.
Nici preşedintele, nici Parlamentul nu au beneficiat de reprezentare şi nu au avut ocazia să îşi prezinte argumentele în faţa Curţii. Mai mult, Comisia spune că nimic nu sugera o urgenţă în situaţia din Republica Moldova la acel moment, în pofida expirării intervalului de trei luni invocat. Dimpotrivă, evenimentele din Parlament indicau că un răgaz suplimentar va duce la soluţionarea crizei prin formarea unui nou guvern.
„În orice caz, se subliniază faptul că dacă partidele care formează majoritatea ajung la un acord privind formarea guvernului, așa cum s-a întâmplat în Republica Moldov, dizolvarea Parlamentului poate fi considerată o violare a obligațiunilor constituționale ale președintelui în calitatea sa de actor neutral”, spun experții Comisiei de la Veneția.
Comisia a stabilit și că modul în care Curtea Constituțională a calculat termenul de 3 luni în care putea fi dizolvat Parlamentul este fără precedent. Astfel, termenul limită ar fi fost cel de 9 iunie, iar luând în considerare că acesta a fost într-o zi de duminică, termenul ar fi trebuit extins până la 10 iunie. Comisia afirmă, astfel, că învestirea Maiei Sandu în 8 iunie a respectat termenul legal.