Ungaria și Slovacia dau „în clocot”, după ce Ucraina a atacat din nou conducta rusească de petrol Drujba
Ucraina a generat noi tensiuni după ce a atacat din nou conducta petrolieră Drujba, vitală pentru aprovizionarea cu petrol a ungariei și slovaciei. Incidentul amplifică tensiunile regionale, pe fondul represaliilor economice și politice adoptate de cele două state aliniate Rusiei
Se intind nervii la maximum la Budapesta și Bratislava, după ce mai multe drone lansate de Serviciul de Securitate al Ucrainei au lovit luni o stație de pompare a conductei petroliere Drujba, situată în regiunea Tatarstan din Rusia.
Infrastructura afectată este considerată esențială pentru funcționarea oleoductului care transportă petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, potrivit RBC-Ukraine.ua.
Ungaria și Slovacia dau „în clocot”, după ce Ucraina a atacat din nou conducta rusească de petrol Drujba
Atacul a fost semnalat inițial de surse rusești și confirmat ulterior de surse anonime din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei, precum și de publicații ucrainene.
Acestea au descris stația de pompare ca fiind o componentă critică a conductei Drujba.
BREAKING:
— Megatron (@Megatron_ron) February 23, 2026
The Druzhba-1 station at Kaleikino, the key node of the Druzhba oil pipeline, was blown up by Ukraine
The oil pipeline accounts for 86% of Hungary's oil consumption
Almost 100% of Slovakia's oil consumption
As a response, Slovakia announced it will halt electricity… pic.twitter.com/SPu6hCZEDH
Noua lovitură riscă să escaladeze și mai mult relațiile deja tensionate dintre Ucraina, pe de o parte, și Ungaria și Slovacia, pe de altă parte. Cele două state au protestat anterior față de atacurile repetate asupra oleoductului, acuzând Kievul că menține blocat tranzitul petrolului rusesc din ianuarie.
Fluxul de petrol prin conductă a fost oprit după un atac produs pe 27 ianuarie pe secțiunea ucraineană a oleoductului, atac atribuit Rusiei de către Ucraina. De atunci, livrările nu au mai fost reluate.
Premierul ungar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico susțin că reparațiile s-au încheiat, însă Ucraina ar bloca intenționat conducta într-un act de „șantaj politic”.
Ungaria și Slovacia, state fără ieșire la mare și ținute dependente de petrolul rusesc din conducta Drujba, sunt acum nevoite să recurgă la rezervele strategice, suficiente pentru aproximativ trei luni de consum.
Ungaria și Slovacia au oprit livrările de combustibil, gaze și electricitate către Ucraina
Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina și a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, precum și un nou împrumut european destinat Kievului.
La rândul său, Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Ucraina până la reluarea fluxului de petrol.
Citește și: Europa își creează propria platformă de date în domeniul apărării. Își ferește secretele militare de SUA
„Începând de astăzi, dacă partea ucraineană se adresează Slovaciei cu vreo cerere de asistență pentru stabilizarea rețelei de energie a Ucrainei, nu va primi o astfel de asistență”, a declarat premierul Robert Fico.
În replică, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a cerut Budapestei și Bratislavei să își îndrepte presiunile către Moscova.
„Aceste două țări nu pot ține întreaga UE ostatică. Le îndemnăm pe amândouă să se angajeze față de o cooperare constructivă și un comportament responsabil”, a afirmat oficialul ucrainean.
Ungaria anunță că va bloca împrumutul european pentru Ucraina
În decembrie, liderii UE au convenit acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, garantat de bugetul european. Ungaria, Slovacia și Republica Cehă au obținut scutiri de la mecanismul de garantare, amenințând cu veto.
Viktor Orban a avertizat că acest împrumut „nu va fi niciodată rambursat”, susținând că Rusia nu va plăti reparații de război.
Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Antonia Costa, premierul ungar a calificat sabotarea conductei Drujba drept „un act neprovocat de ostilitate care subminează securitatea energetică a Ungariei” și a avertizat că Budapesta va menține blocat împrumutul european atât timp cât fluxul de petrol rămâne oprit.