Ungaria deține, în prezent, mai mult aur decât România pentru prima dată în istoria modernă. Rezervele de aur ale țării au ajuns la 110 tone, potrivit unei analize realizate pe baza datelor World Gold Council.
Studiul, publicat de The Gold Bullion Company, arată că Ungaria și-a majorat rezervele de aur cu 16,4% în perioada decembrie 2023 – aprilie 2026, de la 94,5 tone la 110 tone.
Ungaria își mărește rezervele de aur și depășește România pentru prima dată în epoca modernă
Astfel, țara ocupă locul al nouălea la nivel mondial în clasamentul statelor care și-au crescut cel mai mult rezervele de aur în această perioadă, scrie Daily News Hungary.
Potrivit datelor oficiale ale Banca Națională a României, România deține 103,6 tone de aur în rezerva internațională, nivel care a rămas neschimbat de mai mulți ani.
Cu cele 110 tone de aur, Ungaria deține în prezent a 37-a cea mai mare rezervă de aur din lume, depășind state precum Coreea de Sud, România și Australia.
Raportul evidențiază o tendință globală de creștere a rezervelor de aur ale băncilor centrale.
Citește și O țară din Europa își aduce toată rezerva de aur acasă. Unde erau ținute lingourile de aur
În medie, rezervele de aur ale statelor analizate au crescut cu 6,47% între 2023 și 2026, în timp ce doar 16 țări și-au redus stocurile.
Printre statele care și-au majorat cel mai rapid rezervele se numără mai multe țări din Europa de Est și din fostul spațiu sovietic.
De ce păstrează statele rezerve de aur
Potrivit raportului, aurul nu este doar un simbol al bogăției unei țări, ci reprezintă și un instrument important pentru stabilitatea financiară, mai preciează publicația.
Rezervele de aur oferă:
- lichiditate în perioade de criză financiară, deoarece aurul poate fi vândut sau folosit pentru atragerea de fonduri;
- protecție împotriva fluctuațiilor valutare, fiind considerat un activ de refugiu atunci când încrederea în monedele naționale scade;
- o independență financiară mai mare, prin reducerea dependenței de valute precum dolarul american;
- o metodă de păstrare a valorii pe termen lung, aurul menținându-și, în general, puterea de cumpărare în timp.
Raportul oferă exemplul Turciei, unde banca centrală ar fi vândut 52 de tone de aur într-o perioadă în care rezervele financiare se aflau sub presiune, demonstrând că aurul poate reprezenta o resursă strategică și nu doar un activ păstrat în seifuri.
Prețul aurului s-a dublat într-un an
Analiza mai arată că prețul aurului a crescut spectaculos în ultimul an.
Citește și Ungaria depășește România la rezervele de aur, o premieră în istoria modernă
Prețul mediu al unei tone de aur a urcat de la 76,9 milioane de dolari în aprilie 2025 la 156,3 milioane de dolari în aprilie 2026, ceea ce reprezintă o creștere de 103%.
În aceste condiții, chiar și țările care nu și-au majorat rezervele au înregistrat o creștere semnificativă a valorii aurului deținut, potrivit Stirileprotv