sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Un român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot. Care este motivul?

Data publicării: 04.08.2023 • 07:49 Data actualizării: 04.08.2023 • 07:49
Un român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot care voia să tragă într-o pisică. Picioarele i-ar putea fi amputate - Foto: Arhivă / imagine cu caracter ilustrativ
Un român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot care voia să tragă într-o pisică. Picioarele i-ar putea fi amputate - Foto: Arhivă / imagine cu caracter ilustrativ

Un român de 51 de ani a ajuns pe patul de spital în Grecia, după ce a fost împușcat de un preot, pe Muntele Athos. Mai mult, spune el, slujitorul bisericii l-ar fi determinat să declare poliției că totul a fost un accident de vânătoare.

Cazul este anchetat, acum, de autoritățile elene, iar familia bărbatului a cerut sprijinul Consulatului României în Salonic.

Împușcat de un preot în Muntele Athos

Bărbatul, muncitor necalificat, este de loc din comuna Tudora, județul Botoșani, însă lucrează de doi ani la un schit din Muntele Athos, lângă chilia unui preot, tot român.

Spune că, săptămâna trecută, o pisică l-a înfuriat pe preot, așa că acesta a scos o pușcă și a tras după animal. Nu a ținut cont de faptul că în apropiere era și muncitorul. Pisica a reușit să scape, însă victima a fost lovită de alice.

„Ea a venit la picioarele mele. Eu m-am ridicat de pe bancă, m-am dus la vreo trei metri. Mâța a fugit de acolo. El s-a dus la centrală, a luat arma de vânătoare, a încărcat-o și s-a auzit 'poc'. Pe loc am căzut jos, ca și cum aș fi fost izbit de mașină. Ce a căutat el cu pușca la 3-4 metri de mine? Și mi-a prins și piciorul drept, și piciorul stâng”. a povestit victima, potrivit unui post TV.

Citește și: Taragotistul român care e recunoscut de UNESCO drept „Tezaur Uman Viu”. Legăturile cu Arsenie Boca

„L-au dus la spital, i-au luat buletinul, părintele a plecat înapoi, declarația a fost dată după cum a vrut părintele, sub presiune și, de atunci, nimeni nu se mai ocupă de el. Până nu am venit noi, aici, la spital, nu a fost informată nici ambasada, nici consulul”. a povestit fratele victimei.

„I s-a promis că va fi dus în România și că va avea grijă de el, l-a lăsat în spital să i se scurgă zilele, nefăcându-i absolut nimic până când nu a ajuns familia aici”. a spus sora victimei.

Bărbatul spune că a fost rănit grav la ambele picioare, iar acestea ar putea să îi fie amputate. După intervenția familiei, polițiști i-au luat o nouă declarație, iar omul le-a spus întreg adevărul.

Citește și: Povestea lui Petru Vodă, domnitorul român care a cedat tronul Moldovei pentru doica copiilor lui

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră