AUDIO Un cal a scăpat liber, prin cala unui avion. Ce s-a întâmplat apoi cu aparatul de zbor

DE Florin Budescu | Actualizat: 16.11.2023 - 13:24

Un cal a scăpat liber, în cala unui avion. Ce s-a întâmplat apoi cu aparatul de zbor este halucinant. Un Boeing 747 care se afla pe drum de la Aeroportul JF Kennedy, din New York, către Liege, în Belgia, a fost forțat să se întoarcă pe 9 noiembrie pe aeroport.

SHARE

Un Boeing 747, care se afla în zbor, de la Aeroportul JF Kennedy, din New York, către Liege, în Belgia, a fost forțat să se întoarcă pe 9 noiembrie, pe aeroport, după ce un cal speriat a scăpat din legături, în cala de marfă.

Calul de reproducere şi competiţie, care a scăpat parțial din boxă, în timp ce avionul zbura, a trebuit să fie eutanasiat, din cauza amplorii rănilor sale, potrivit a două persoane familiare cu episodul tragic.

Un cal a scăpat liber, prin cala unui avion

Zborul de marfă, operat de compania aeriană charter Air Atlanta Icelandic, a urcat la aproximativ 9.500 de metri, când echipajul a contactat Controlul Traficului Aerian din Boston, pentru a informa că animalul a scăpat din hăţuri.

„Nu avem nici o problemă (…) în ceea ce privește zborul”, spunea unul dintre piloți, într-o reconstituire video de pe canalul YouTube „You Can See ATC”, dar „nu putem aduce calul înapoi, în siguranță”.

Un reprezentant Air Atlanta Icelandic a declarat că informațiile din videoclipul „You Can See ATC” sunt corecte, conform CNN.

Citeşte şi: Panică la bordul unui avion plecat din România după ce o roată a explodat

Calul era printre cei 15 transportați la Liege, un centru de hipism de import pentru Europa, când turbulențele au avut loc la scurt timp după decolare, potrivit lui John Cuticelli, șeful corporației responsabile cu operarea carantinei şi exportului animalelor, de la Aeroportul Internațional John F. Kennedy.

Calul s-a speriat și a sărit la jumătatea barierei înalte din față a boxei și a rămas atârnat cu picioarele din față, pe o parte a barierei, și picioarele din spate prinse în interiorul boxei.

„Calul a sărit și a reușit să-și treacă cele două picioare din față peste bariera (din față), apoi s-a blocat”, a spus Cuticelli, explicând: „Este doar a doua oară în toți aceşti ani când văd vreodată așa ceva. Și ducem mii de cai anual. Un eveniment foarte nefericit, dar acel cal s-a speriat”.

Citeşte şi: Un avion american s-a prăbușit în Marea Mediterană. Armata a anunțat decesul tuturor militarilor

În înregistrări, se aude Controlul Traficului Aerian dând curs cererii piloților, de a reveni pe Aeroportul JFK, și, pentru că avionul era prea greu, a trebuit să arunce 20 de tone de combustibil, la est de Nantucket.

Pilotul cere și un medic veterinar, pentru a întâmpina avionul la aterizare, pentru că „avem un cal în dificultate”. În acel moment, a spus Cuticelli, „am dispersat îngrijire veterinară, îngrijitori de animale, echipament medical, praștii pentru cai, o ambulanță pentru cai, tot ceea ce era necesar pentru a găzdui acel cal”.

„A trebuit să scoatem ceilalți cai, pentru a introduce echipamentul, pentru a scoate calul”, a spus el. Dar, odată ce animalul a ajuns pe pământ, s-a stabilit că rănile sale erau prea grave pentru a supraviețui și a fost eutanasiat, a spus Cuticelli.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te