"Acordul care este pe masă va fi semnat dacă toate părţile sunt pregătite", a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu acordat presei britanice înainte de a părăsi Londra.
"Dacă am acceptat să semnăm acordul privind resursele minerale, atunci suntem gata să-l semnăm", "suntem constructivi", a adăugat el, după ce Washingtonul a lansat duminică ideea că liderul ucrainean ar putea fi nevoit să plece dacă nu îşi schimbă comportamentul.
Ucraina va semna acordul cu SUA pentru resursele minerale. Ce a anunțat Zelenski?
"Avem nevoie de un lider care să poată discuta cu noi, să poată discuta cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război", a declarat printre altele Mike Waltz, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump.
Preşedintele ucrainean a mers vineri la Washington pentru a semna acest acord-cadru privind exploatarea mineralelor ucrainene de către Statele Unite.
Acordul impus de Trump nu prevede nicio garanție de securitate pentru Ucraina
Pentru preşedintele american Donald Trump, aceasta este o compensaţie pentru ajutorul militar şi financiar plătit de Statele Unite în ultimii trei ani Kievului în faţa invaziei ruse.
Citește și: Zelenski a mulțumit României și lui Ilie Bolojan pentru sprijin. SUA, gata să nu mai susțină Ucraina
Însă, nu include niciun angajament asupra unor garanţii de securitate americane pentru Ucraina, cerute de Kiev.
Citește și: Donald Tusk: Flancul estic NATO ar trebui consolidat. Premierul Poloniei, despre relația Europa-SUA
Dar după confruntarea în faţa presei în timpul întâlnirii cu Volodimir Zelenski, semnarea nu a avut loc.
După acest episod ieşit din comun, Volodimir Zelenski a primit duminică, la Londra, un sprijin călduros din partea aliaţilor săi la un summit la care au participat aproximativ 15 lideri europeni, precum şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi premierul canadian Justin Trudeau.
Londra şi Parisul caută o "coaliţie de voluntari" din rândul ţărilor europene care să ofere Ucrainei garanţii de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia, dar să beneficieze şi de sprijinul SUA.
Citește și: Reînarmarea Europei de urgență în fața armatei lui Putin. Se investesc 700.000.000.000 euro