Trimiterea tancurilor NATO în România, dificilă. Pe drumurile noastre încape doar T-72 rusesc.
Mutarea tancurilor din Germania în România peste Munții Carpați s-a dovedit a fi o provocare logistică, cu drumuri neproiectate pentru încărcături atât de grele.
Un raport recent al Curții de Conturi Europene pune la îndoială progresul planului de acțiune al UE pentru Mobilitate Militară, subliniind barierele structurale și de reglementare persistente care continuă să împiedice desfășurarea rapidă a forțelor pe continent.
Trimiterea tancurilor NATO în România, peste Carpați, dificilă
Pentru un continent care se confruntă cu tensiuni geopolitice în creștere, incapacitatea de a asigura desfășurarea rapidă a forțelor ridică îngrijorări serioase cu privire la capacitatea Europei de a descuraja potențialii adversari, în principal Rusia.
În Uniunea Europeană, circulația tancurilor grele este restricționată din cauza diverselor reglementări rutiere și a limitărilor de infrastructură din statele membre. Acest lucru a condus la o situație paradoxală în care unele dintre cele mai formidabile resurse militare ale continentului sunt efectiv legate la pământ, incapabile să traverseze chiar drumurile pe care ar putea fi chemați într-o zi să le apere.
Tancurile grele din Uniunea Europeană includ în primul rând modele precum Leopard 2 german, Challenger 2 britanic și Leclerc francez. Aceste tancuri, cu greutăți care depășesc adesea 60 de tone, sunt proiectate pentru luptă în prima linie, oferind armuri și putere de foc semnificative. Cu toate acestea, masa lor totală reprezintă o provocare semnificativă pentru rețeaua de transport a UE.
Multe dintre drumurile, podurile și tunelurile din Europa nu au fost proiectate având în vedere vehicule militare atât de grele.
De exemplu, infrastructura est-europeană, dezvoltată în perioada Războiului Rece, a fost în general construită pentru a găzdui tancuri sovietice mai ușoare, cum ar fi T-72, care cântăresc în jur de 45 de tone, potrivit Bulgarian Military.
De exemplu, mutarea tancurilor din Germania în România peste Munții Carpați s-a dovedit a fi o provocare logistică, cu drumuri neproiectate pentru încărcături atât de grele.
Polonia, mari probleme de infrastructură
Europa de Vest, deși are unele îmbunătățiri de infrastructură din aceeași perioadă pentru a sprijini tancurile mai grele ale NATO, se confruntă în continuare cu probleme, în special în zonele mai puțin traficate sau rurale.
În Polonia, de exemplu, numeroasele râuri și puține poduri armate înseamnă că țara a încălcat adesea reglementările UE privind cazarea vehiculelor grele. Suwałki Gap, un coridor strategic între Polonia și Lituania, prezintă coșmaruri logistice pentru desfășurarea rapidă a tancurilor din cauza rețelei sale de drumuri învechite.
Problema se extinde dincolo de doar suprafețele drumurilor. Multe poduri din UE, în special în țările care au aderat mai recent la Uniune, sunt prea înguste sau nu sunt suficient de consolidate pentru a susține greutatea tancurilor occidentale moderne.
Acest lucru a fost evidențiat în timpul exercițiilor NATO în care circulația echipamentelor din porturi precum Bremerhaven din Germania s-a confruntat cu puncte de blocare semnificative din cauza infrastructurii rutiere inadecvate.
Comisia Europeană a recunoscut necesitatea îmbunătățirii Mobilității Militare, propunând planuri în cadrul inițiativei Uniunii Europene de Apărare pentru evaluarea și modernizarea rețelelor de transport.
Fondurile alocațe de Uniunea Europeană, prea mici
Facilitatea Conectarea Europei [CEF] a alocat fonduri pentru Mobilitatea Militară, deși bugetul a înregistrat reduceri semnificative față de propunerile inițiale. Proiecte precum Rail Baltica și Via Baltica fac parte din eforturile mai ample de îmbunătățire a conectivității, dar acestea sunt soluții pe termen lung, cu provocări imediate rămase.
Modernizarea infrastructurii existente, ca parte a angajamentelor de apărare, în special cu tensiunile în creștere care necesită o capacitate de răspuns militar mai agilă, nu este o soluție salvatoare.
Această infrastructură cu dublă utilizare face din aceste drumuri și poduri potențiale ținte în orice scenariu de conflict, adăugând un alt nivel de complexitate considerentelor strategice.
Eforturile Uniunii Europene de a spori mobilitatea militară rămân îngreunate de straturi de birocrație și blocaje logistice, stârnind îngrijorări cu privire la capacitatea sa de a răspunde rapid amenințărilor emergente.
În ciuda anilor de planificare, forțele armate europene încă se confruntă cu provocări fundamentale atunci când încearcă să mute personal și echipamente grele între statele membre.
Marek Opioła, un membru cheie al Curții de Conturi Europene, a subliniat urgența problemei, declarând că Mobilitatea Militară este crucială pentru capacitățile defensive ale Europei.
El a ridicat problema punctelor de sufocare logistice, în special a celor legate de constrângerile legale și de reglementare.
Un exemplu flagrant implică restricțiile de greutate pe drumuri și poduri, care pot împiedica tancurile și alte vehicule grele să treacă granițele naționale fără o aprobare prealabilă extinsă. Astfel de obstacole ar putea face imposibilă desfășurarea rapidă într-o criză reală.
La această provocare se adaugă birocrația ce impune statelor UE să depună cereri de mișcare militară transfrontalieră cu până la 45 de zile înainte.
Într-un scenariu real în care viteza este primordială, această întârziere s-ar putea dovedi catastrofală. Dacă o forță ar fi chemată să sprijine o țară aliată atacată, aceste întârzieri de reglementare ar putea însemna diferența dintre descurajare și dezastru.
Peisajul securității în evoluție nu a făcut decât să accentueze nevoia de mișcări rapide și eficiente a trupelor. Revenirea războiului de mare intensitate în Europa a forțat UE să-și reconsidere strategia de apărare, dar răspunsul a fost lent. De la adoptarea primului plan de acțiune de Mobilitate Militară în 2018, puține s-au schimbat în ceea ce privește pregătirea practică.
Una dintre cele mai îngrijorătoare dezvăluiri din raport este starea finanțării. UE a alocat 1,7 miliarde EUR pentru inițiativele de Mobilitate Militară ca parte a bugetului său 2021-2027, o sumă care era deja considerată modestă având în vedere amploarea provocării.
Citește și: Europa accelerează transportul militar feroviar pentru un război cu Putin. Ce face România
Aceste fonduri au fost deja alocate în totalitate, cu ani înainte de termen, cu un impact tangibil redus. Deficitul financiar lasă un decalaj flagrant în pregătirea militară, fără nicio soluție imediată.
Problema a scos în evidență lipsa unei viziuni strategice cuprinzătoare. În loc să se acorde prioritate celor mai vitale coridoare de transport pentru operațiunile militare, finanțarea a fost dispersată în diferite proiecte fără un plan global clar.
În timp ce unele îmbunătățiri ale infrastructurii au fost făcute în Europa de Est, în special în zonele considerate potențiale puncte de aprindere, coridorul sudic – critic pentru fluxul de provizii și întăriri către Ucraina – a primit investiții minime.
Citește și: NATO planifică transportul trupelor americane în caz de război cu Rusia. România, rută principală
Eșecul Comisiei Europene de a efectua o evaluare amănunțită a nevoilor înainte de lansarea Mobilității Militare 2.0 a exacerbat și mai mult problema. Fără o evaluare clară a ceea ce a fost necesar pentru a face strategia viabilă, resursele financiare nu au fost alocate eficient.
Drept urmare, Europa se confruntă acum cu o situație în care cererea de Mobilitate Militară depășește cu mult mijloacele disponibile pentru a o susține, fiind nevoie de o finanțare suplimentară.
