Potrivit Business Insider, preluat de Digi24.ro, guvernele acestor state au avertizat, însă, că procesul de relaxare va fi lent și vor impune din nou măsurile de siguranță la primul semn de creștere al cazurilor de infectare cu noul virus.
Germania
Germania va redeschide locurile de joacă, muzeele şi bisericile începând de luni, după ce, la sfârșitul lunii aprilie au fost redeschise unele magazine cu o suprafață mai mică de 800 de metri. De asemenea, și școlile din unele landuri se vor redeschide treptat tot cu data de 4 mai.
Cancelarul german a avertizat că Germania a realizat până acum doar un succes fragil împotriva epidemiei. Amintind că nu există încă un vaccin împotriva noului coronavirus, ea le-a cerut compatrioţilor săi să dovedească în continuare prudenţă extremă.
Italia
Italia va renunţa de luni la o serie de măsuri împotriva noului coronavirus. Italienii vor putea ieși din case să facă sport în apropierea zonei în care locuiesc. De asemenea, parcurile și grădinile se vor redeschide luni, iar localnicii își pot vizita rudele aflate în aceeași regiune. Şcolile se vor redeschide în septembrie, iar restaurantele şi barurile își vor aștepta clienții abia din luna iunie, potrivit DW.com.
"Aş vrea să pot spune: să redeschidem totul. Imediat. Începem mâine dimineaţă ... Însă o astfel de decizie ar fi iresponsabilă. Ar face să crească într-un mod necontrolat curba contagiunilor şi ar anula toate eforturile pe care le-am făcut până acum", a scris premierul italian Giuseppe Conte, într-o postare pe Facebook. "Trebuie să acţionăm pe baza unui plan naţional, care să ţină totuşi cont de particularităţile teritoriale" a adăugat şeful guvernului italian.
Belgia
Începând de luni, în Belgia, vor începe să circule mai multe mijloace de transport în comun, iar purtarea măştilor de protecţie în transportul în comun de către persoane cu vârste peste 12 ani devine obligatorie. Tot din 4 mai, se vor ridica și restricțiile privind administrarea tratamentelor neesențiale în spitale, iar magazinele de textile și croitoriile se vor redeschide pentru a putea confecționa măști de protecție, scrie Sky News.
Spania
Prim-ministrul Pedro Sánchez a declarat că Insulele Baleare și Canare vor fi primele care vor ridica măsurile restrictive începând cu 4 mai, iar în restul Spaniei, începând cu 11 mai.
Alergători, ciclişti şi surferi au ieşit sâmbătă dimineaţa devreme din locuinţele lor, în întreaga Spanie, pentru a face mişcare, după ce guvernul a început să relaxeze restricţiile impuse pentru combaterea coronavirusului şi le-a permis adulţilor să iasă din case pentru prima dată în şapte săptămâni.
De asemenea, purtatul măştii va deveni obligatoriu în mijloacele de transport public din Spania începând de luni pentru a se evita o relansare a contagiunilor cu coronavirus.
Austria
Austria a intrat deja într-o nouă etapă a relaxării restricțiilor. Au fost redeschise magazinele mari, saloanele de înfrumusețare și terenurile de sport. Totodată, austriecilor le este permis să se întrunească în grupuri de până la zece persoane, cu recomandarea păstrării distanței de cel puțin un metru, potrivit DW. Austria a înregistrat până acum peste 15.500 de infectări și aproape 600 de decese provocate de COVID-19.
Slovenia
Pe 4 mai, în Slovenia se vor redeschide saloanele de înfrumusețare. Purtarea măștilor devine obligatorie în interior, în spațiile publice. Autoritățile urmează să stabilească când se vor redeschide școlile, hotelurile, barurile și restaurantele, potrivit Sky News.
Grecia
Grecii vor putea ieși din case începând cu data de 4 mai, a anunțat premierul Kyriakos Mitsotakis, potrivit New York Times. Aceștia nu mai sunt obligați să trimită mesaje cu text la 13033, un număr creat de guvern pentru a monitoriza fiecare cetăţean în perioada de izolare, şi să se reunească în grupuri de până la 10 persoane.
Tot de luni va fi posibilă și deschiderea mai întâi a magazinelor mici, a saloanelor de coafură şi a frizeriilor, iar angajaţii atât din sectorul public cât şi cel privat vor începe ziua de lucru decalat, la ore diferite, pentru a se evita aglomeraţiile în transportul public, potrivit Agerpres.
Bisericile vor fi deschise pentru rugăciunea individuală din 4 mai, dar vor fi interzise slujbele cu public până la 17 mai când vor putea fi reluate liturghiile, cu respectarea însă strictă a normelor sanitare.