sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

SUA: Secretarul Trezoreriei refuză să permită accesul la declaraţiile fiscale ale lui Trump

Data publicării: 07.05.2019 • 09:54 Data actualizării: 07.05.2019 • 09:54
Președintele american ține la secretul fiscal/FOTO: news.ro
Președintele american ține la secretul fiscal/FOTO: news.ro

Secretarul Trezoriei din SUA, Steven Mnuchin, a refuzat luni o cerere a democraţilor din Camera Reprezentanţilor de a avea acces la declaraţiile fiscale din ultimii şase ani ale preşedintelui Donald Trump, relatează CNN, conform News.ro.

"Vă informez că Departamentul nu poate onora legal cererea Comitetului", a scris Mnuchin în scrisoarea sa de o pagină, redactată alături de avocaţi ai Departamentului Justiţiei.

Mnuchin a adăugat că Departamentul de Justiţie va formula o opinie legală oficială.

Refuzul vine după două termene limită ratate de Mnuchin, cel care a afirmat în scrisoare că cererea democratului Richard Neal, în baza unei legi obscure, este "fără precedent" argumentând că ridică "întrebări constituţionale serioase" care ar putea avea consecinţe grave pentru dreptul la intimitate al plătitorilor de taxe.

Trump a refuzat să îşi facă publice declaraţiile fiscale, prima dată în postura de candidat şi acum ca preşedinte, încălcând astfel un precedent setat în anii 1970.

Conflictul privind declaraţiile fiscale vine după ce Trump a declarat recent că se aşteaptă ca oficialii administraţiei sale să refuze cererile partidului din opoziţie. Procurorul general William Barr a refuzat o cerere a democraţilor de a depune mărturie în faţa Camerei Reprezentanţilor săptămâna trecută privind raportul procurorului special Robert Mueller, la o zi după ce a oferit declaraţii Senatului controlat de republicani.

Neal a declarat luni că încă analizează ce ar putea face mai departe, relatează News.ro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră