În plină negociere cu Iranul, suspectat că vrea să se doteze cu bomba atomică, cele cinci puteri nucleare îşi subliniază "voinţa de a lucra cu toate statele pentru a instaura un mediu de securitate care să permită realizarea mai multor progrese în materie de dezarmare, având drept obiectiv ultim o lume scutită de arme nucleare", precizează preşedinţia franceză, care coordonează lucrările acestor ţări de doi ani.
Această declaraţie este publicată înainte de desfăşurarea, prevăzută să aibă loc în acest an sub egida ONU, a celei de a zecea conferinţe de examinare a implementării NPT, tratat internaţional intrat în vigoare în anii 1970 pentru a împiedica propagarea armelor nucleare. În tratat sunt angrenate 191 de state-părţi.
"Afirmăm că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie purtat niciodată", afirmă cele cinci ţări semnatare.
"Date fiind consecinţele de mare amploare pe care le-ar avea utilizarea armelor nucleare, afirmăm de asemenea că acestea, atâta timp cât ele există, trebuie să servească unor scopuri defensive, de descurajare şi de prevenire a războiului", au adăugat semnatarii.
"Fiecare dintre noi intenţionează să menţină şi să întărească şi mai mult măsurile naţionale destinate să împiedice utilizarea neautorizată sau neintenţionată a armelor nucleare", se mai menţionează în text.
Semnatarii sunt cele cinci state recunoscute juridic drept "dotate cu arma nucleară" de către NPT. Alte trei ţări considerate ca deţinătoare ale bombei atomice - India, Pakistan şi Israel - sunt nesemnatare ale NPT. Coreea de Nord a denunţat acest tratat.
Rusia şi-a exprimat luni speranţa că angajamentul luat împreună cu Washingtonul, Beijingul, Londra şi Parisul va ajuta la reducerea "tensiunilor".
"Sperăm că, în circumstanţele actuale dificile pentru securitatea internaţională, adoptarea unei astfel de declaraţii politice va contribui la reducerea nivelului tensiunilor internaţionale", a declarat într-un comunicat Ministerul rus al Afacerilor Externe.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la rândul său agenţiei RIA Novosti că Moscova consideră în continuare drept "necesar" un summit al puterilor nucleare.
Occidentalii suspectează Iranul că încearcă să dezvolte, utilizând tehnologia de lansare a sateliţilor, lansatoare balistice cu rază lungă de acţiune capabile să propulseze încărcături convenţionale sau nucleare.
Negocierile s-au reluat în decembrie la Viena pentru a relansa acordul din 2015 privind programul nuclear iranian (al cărui acronim este JCPOA), care a devenit muribund după retragerea SUA, în 2018.