România, tranzitată de încă o dronă trimisă de SUA în Marea Neagră. Ce înseamnă indicativul FORTE 10

DE Adina Mutăr | Actualizat: 17.03.2023 - 15:39
Americanii au mai trimis o dronă în Marea Neagră/Foto: Profimedia Images

SUA au trimis o altă dronă în Marea Neagră, pe deasupra României. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu i-a decorat pe piloții de SU-27 care au doborât-o pe prima

SHARE

SUA au trimis altă o dronă în Marea Neagră, pe deasupra României, spre Peninsula Crimeea anexată de Rusia.

Potrivit Flightradar - serviciu de monitorizare a traficului aerian - o dronă RQ-4 Global Hawk cu indicativul FORTE10 a tranzitat spaţiul aerian al României pentru a efectua un zbor deasupra Marii Negre.

SUA au trimis altă o dronă în Marea Neagră

Drona ar fi decolat de la baza aeriană Sigonella din apropierea orașului italian Catania.


FORTE10 este unul dintre vehiculele aeriene fără pilot USAF Northrop Grumman RQ-4B „Global Hawk” cu sediul în Sigonella, ce desfășoară misiuni peste estul Ucrainei sau peste Marea Neagră.

Aceste drone efectuează misiuni obișnuite în largul Crimeii, dar au efectuat și misiuni de supraveghere deasupra Georgiei, nu departe de granițele cu Armenia și Azerbaidjan.

De regulă, drona zboară deasupra Europei de Est până la Marea Baltică.

În Rusia, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a nominalizat vineri pentru decorații pe piloţii avioanelor de luptă Su-27 pentru că „au împiedicat drona americană să încalce restricţiile internaţionale ale spaţiului aerian impuse de Moscova”.

Citește și: Rețea de spionaj rusească, destructurată în Polonia. Monitoriza rutele feroviare spre Ucraina

Într-un comunicat, ministerul a spus că piloții „au împiedicat încălcarea de către vehiculul aerian fără pilot american MQ-9 a limitelor zonei, stabilite în scopul desfășurării unei operațiuni militare speciale”.

Rusia neagă că a doborât drona americană

Ministerul a negat, în ciuda filmului publicat de SUA, că avioanele rusești ar fi provocat prăbușirea dronei, spunând că aceasta „a pierdut controlul ca urmare a manevrelor abrupte și a lovit suprafața apei”.

Citește și: VIDEO Serviciile secrete britanice: Cu ce „surpriză” i-au așteptat ucrainenii pe ruși în Vuhledar

Comandamentul european al SUA a arătat că incidentul a avut loc după ce avioanele rusești „au efectuat o interceptare nesigură și neprofesională”, inclusiv aruncarea de combustibil pe dronă și zburând în fața acesteia „într-un mod nesăbuit, nesănătos din punct de vedere ecologic și neprofesional”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te