În cadrul unui studiu bazat pe metoda modelării referitor la impactul măsurilor de izolare în 11 state, cercetători de la Imperial College London au spus că restricţiile draconice impuse, mare parte, în luna martie, au avut un „efect substanţial” şi au contribuit la scăderea ratei de reproducere a infecţiei sub valoarea unu până la începutul lunii mai.
Rata de reproducere sau valoarea ''R'' măsoară numărul mediu de persoane care va contracta boala de la o persoană infectată. Un „R” cu o valoare mai mare de unu duce la o creştere exponenţială a numărului infectărilor.
Echipa de cercetători a estimat că până la începutul lui mai, un număr cuprins între 12 şi 15 milioane de persoane din 11 ţări - Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia şi Elveţia - au fost infectate cu COVID-19.
Comparând numărul deceselor înregistrate cu cel al deceselor prognozate prin metoda folosită în cadrul studiului în lipsa introducerii măsurilor de izolare, cercetătorii au ajuns la concluzia că au fost prevenite circa 3,1 milioane de decese.
„Măsurarea eficacităţii acestor intervenţii este importantă, având în vedere impactul lor economic şi social şi ar putea indica o cale de urmat de care este nevoie pentru a menţine controlul”, au precizat cercetătorii într-un rezumat al descoperirilor.
Un al doilea studiu realizat de cercetători din Statele Unite, publicat alături de cel al Imperial College London în revista Nature, a estimat că strategiile împotriva transmiterii noului coronavirus implementate în China, Coreea de Sud, Italia, Iran, Franţa şi Statele Unite au prevenit sau au întârziat apariţia a circa 530 de milioane de cazuri de COVID-19.
Concentrând analiza pe aceste şase state, echipa de cercetători din Satele Unite a comparat nivelurile de creştere a infecţiei înainte şi după implementarea a peste 1.700 de strategii locale, regionale şi naţionale care aveau drept scop încetinirea sau oprirea transmiterii COVID-19, afecţiunea provocată de SARS-CoV-2.
Cercetătorii au descoperit că în lipsa instituirii unor politicilor împotriva COVID-19, ratele iniţiale de transmitere ale SARS-CoV-2 au înregistrat o creştere zilnică de 68% în Iran şi o creştere medie de 38% în celelalte cinci ţări, arată Agerprres.