Statele Arizona și Texas cumpără camioane frigorifice pentru decedații de COVID-19

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 17.07.2020 - 10:04

Situația cazurilor de COVID-19 este deosebit de îngrijorătoare în statele americane Arizona și Texas. Autoritățile din unele orașe au achiziționat camioane frigorifice și au cerut ajutorul comunităților din jur, pentru că nu mai au unde pune morții.

SHARE

Statele Unite au raportat un nou număr record de cazuri de infectare cu coronavirus într-o singură zi - cel puțin 70.000, potrivit datelor centralizate de Reuters. Și bilanțul zilnic al deceselor este în creștere. 

Mario Martinez, de la direcția sanitară San Antonio, Texas: „Orașul San Antonio și comitatul Bear au aceste două camioane operațional în acest moment. Vom mai avea trei până la sfârșitul săptămânii. Fiecare dintre aceste camioane poate păstra între 24 și 36 de cadavre.

Spitalele locale se confruntă cu un val de decese. Morgile sunt pline. Casele de servicii funerare sunt rezervate din urmă. Sunt oameni care sunt membrii familiilor noastre, prietenii noștri și nu putem insista destul pe măsurile de precauție".

Richard Cortez, judecător în comitatul Hidalgo, Texas: „Ne confruntăm cu o criză. 35 de oameni au murit astăzi (în comitat - n.red.), poate deja sunt și mai mulți. Aș fi pentru intrarea în carantină câteva săptămâni pentru a scăpa de acest virus".

Shannon Sims, asistent medical în Arizona: „Am fost expus părții întunecate a COVID-19 și vedem că lucrurile se pun în mișcare, dar nu cred că publicul general din Pheonix, Arizona, a văzut suficient din părțile rele pentru a înțelege cât de periculos este".

Statele Unite au înregistrat din nou un record al contaminărilor zilnice cu COVID -19, cu peste 68.000 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, potrivit cifrelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP.

Joi la ora locală 20:30 (vineri 00:30 GMT), 3.560.364 de cazuri de coronavirus erau diagnosticate în ţară de la începutul epidemiei. Statele Unite înregistraseră deja un record de noi cazuri cu o zi înainte.

Numărul de decese în ultimele 24 de ore a crescut la 974, ajungând la un total de 138.201.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te