Și-au jurat iubire încă de la grădiniță. După 20 de ani ea s-a ținut de cuvânt și s-au căsătorit

DE Daniel Toșa | Actualizat: 06.02.2023 - 13:29
Și-au jurat iubire încă de la grădiniță. După 20 de ani ea s-a ținut de cuvânt și s-au căsătorit - FOTO: Profimedia

„Iubirile” din grădiniță sunt cele mai sincere, dar, din păcate, ele se termină de obicei după ce se termină și grădinița. Nu și în această poveste romantică a Laurei și a lui Matt.

SHARE

Laura Scheel și Matt Grodsky s-au îndrăgostit la prima vedere pe când erau copii la grădiniță. Una dintre cele mai vechi amintiri din copilărie ale lui Matt datează din perioada preșcolară cu Laura. 

"Una dintre primele mele amintiri este aceea că aveam trei ani și m-am ridicat în fața clasei mele de preșcolari, declarând că mă voi căsători cu ea într-o zi", a scris Matt.

"Făceam aproape totul împreună în grădiniță", a spus Laura.

"Îmi amintesc că am încercat să o impresionez în timpul unei sărbători de Cinco De Mayo la grădiniță, unde încercam să spargem o pinata (un unicorn de jucărie plin cu bomboane n.red)", a spus Matt.

Dar după grădiniță, cei doi copii au pierdut legătura până în primul an de liceu, când s-au reîntâlnit prin intermediul unui prieten comun. Laura și Matt s-au înțeles, iar în două săptămâni au devenit iubiți.

No photo description available.

Acum, pe măsură ce anii au trecut în relația lor de lungă durată, Matt a decis în cele din urmă să "rămână fidel promisiunii lui de la grădiniță", iar cei doi s-au căsătorit în decembrie 2016. Este ca o poveste de dragoste de basm în viața reală!

În mai 2015, Matt a decis să pună întrebarea în locul în care totul a început... clasa lor de la grădiniță.

"Pe tot parcursul drumului cu mașina până la grădiniță, ea m-a tot întrebat de ce păream neliniștit", a spus Matt

"Îmi tot verificam buzunarul când ea nu se uita, ca să mă asigur că inelul era încă acolo".

This Couple Who First Met In Preschool 20 Years Ago Just Got Married, And The Internet Just Can't Handle It

"M-am lăsat în genunchi în timp ce fratele meu venea cu telefonul, făcând fotografii", a spus Matt, potrivit boredpanda.com

"Laura a fost șocată. I-am explicat de ce vreau să se căsătorească cu mine și ea a spus da - uf!"

Iar în decembrie 2016, cei doi s-au căsătorit în cele din urmă.

May be an image of one or more people, people standing and outdoors

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te