Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,96 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Șeful talibanilor către comandanți: Aveți prea multe neveste. Costă prea mult

DE Miruna Moldoveanu | 15.01.2021 - 15:54
Femei din Afganistan/FOTO: Getty
Femei din Afganistan/FOTO: Getty

Șeful talibanilor din Afganistan a emis un decret prin care îi îndeamnă pe ceilalți lideri și comandanți ai grupului să se abțină de a se mai căsători cu mai multe femei. Acesta spune că practica poligamiei „atrage criticile dușmanilor noștri” și că duce la corupție.

SHARE

Decretul de două pagini, emis în numele liderului taliban Mullah Hibatullah, nu interzice direct căsătoria cu a doua, a treia sau a patra soție, însă avertizează că sumele mari de bani cheltuiți pentru ceremoniile de căsătorie pot produce controverse.

„Dacă toată conducerea și comandanții evită poligamia, nu va mai fi nevoie să se implice în practici corupte și ilegale”, se arată în decret.

Bărbații musulmani au dreptul garantat de Islam de a se căsători cu până la patru femei, iar poligamia este încă legală în Afganistan, dar și în alte țări predominant musulmane.

Surse ale talibanilor au declarat pentru BBC, însă, că această practică afectează finanțele mișcării și duce la corupție – pentru fiecare nouă soție, talibanii trebuie să plătească un preț familiei femeii. Conducerea talibanilor este îngrijorată, astfel, de acuzațiile de corupție împotriva membrilor grupării care se străduiesc să obțină sumele de bani necesare pentru plata „zestrei” dar și pentru întreținerea familiilor lor mari.

Decretul vine într-un moment delicat pentru talibani și pentru Afganistan, în situația în care gruparea militantă se află în tratative cu guvernul țării pentru a decide ce se va întâmpla în viitor cu conducerea politică a Afganistanului

Majoritatea liderilor talibani au deja mai multe soții, însă decretul nu se va aplica retroactiv, ci doar pentru căsătoriile noi.

Există și excepții, însă – poligamia e încă permisă fără restricții pentru bărbații care nu au copii sau care nu au băieți din căsătoria sau căsătoriile precedente. De asemenea, nici cei care își permit întreținerea familiilor lor nu trebuie să se supună interdicției, potrivit Digi24.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te