Rusia lovește masiv Ucraina în ajunul sosirii emisarilor lui Trump pentru negocieri diplomatice
Într-o escaladare militară care contrastează violent cu eforturile diplomatice în curs, Rusia a lansat sâmbătă o serie de atacuri nocturne asupra teritoriului ucrainean.
Loviturile au vizat infrastructuri critice, inclusiv în regiunea Kiev, chiar în ajunul sosirii așteptate a emisarilor Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, însărcinați cu relansarea negocierilor de pace blocate, informează EFE, citată de Agerpres.
Diplomație sub tensiune maximă
Contextul vizitei este marcat de poziții ireconciliabile. Deși președintele Donald Trump a transmis vineri seară o notă de optimism, declarând că trimișii săi „aduc cu ei o propunere de a pune capăt războiului. Pentru că am pus capăt la opt războaie”, Moscova a emis semnale opuse. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins categoric vineri orice posibil acord cu Kievul privind un moratoriu asupra bombardamentelor aeriene.
De asemenea, președintele Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi pe mediatorii americani, dar a condiționat strict un eventual summit trilateral (SUA-Rusia-Ucraina), acceptându-l exclusiv în scopul semnării unui acord de pace definitiv.
Citește și: Rusia acuză Europa că a devenit centru de apovizionare cu arme pentru Ucraina. România, Polonia, vizate
În ciuda acestor obstacole, președintele Volodimir Zelenski a încercat să creeze un perimetru de siguranță pentru diplomație, anunțând vineri seară suspendarea atacurilor ucrainene asupra spațiului aerian rusesc pe durata vizitei. „Rusia trebuie să facă acelaşi lucru... Scopul nostru este ca vizita şi negocierile cu partea americană să fie cât mai constructive şi substanţiale cu putinţă”, a declarat liderul de la Kiev. Vizita reprezintă o premieră, pentru că cei doi emisari ai lui Trump nu au ajuns până acum la Kiev, în ciuda insistențelor repetate ale președintelui ucrainean.