Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, obligat să plătească daune de 148 milioane $. Ce a făcut

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 16.12.2023 - 09:30
Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, obligat să plătească daune de 148 milioane $. Ce a făcut - Foto: Profimedia Images

Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump, a fost obligat vineri să plătească peste 148 de milioane de dolari pentru defăimarea a doi agenţi electorali în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020.

SHARE

Avocaţii lui Ruby Freeman şi a fiicei sale, Wandrea ''Shaye'' Moss, doi agenţi electorali din statul Georgia (sud-est), ceruseră tribunalului federal din Washington cel puţin 24 de milioane de dolari pentru fiecare.

Însă, juriul le-a acordat fiecăruia o despăgubire de aproape 17 milioane de dolari, 20 de milioane de dolari pentru prejudiciu moral şi o sumă totală de 75 de milioane daune şi interese, a precizat presa americană.

Citește și: Procesul lui Trump privind documentele clasificate este programat în mai 2024

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, obligat să plătească daune de 148 milioane $

"Absurditatea acestei sume nu face decât să sublinieze absurditatea întregii proceduri", a răspuns Giuliani într-o declaraţie pentru jurnalişti în momentul în care a părăsit tribunalul, sugerând că va face recurs.

"Sunt deci încrezător că, atunci când acest caz va ajunge în faţa unei instanţe corecte, el va fi anulat foarte repede", a adăugat el.

Cunoscut că se află într-o mare dificultate financiară, Rudy Giuliani este, de asemenea, urmărit în justiţie de o firmă de avocatură pe care a reprezentat-o timp de câţiva ani şi care cere să i se achite datorii de 1,3 milioane de dolari.

Citește și: Ajutorul SUA pentru Ucraina, infim. Oamenii lui Trump deschid calea lui Putin spre victorie

Pe baza unei înregistrări video în care mama şi fiica ei îşi înmânau un obiect - care s-a dovedit a fi o tabletă de mentă - în timpul numărării buletinelor de vot, fostul primar şi fostul procuror al New York-ului a susţinut că cele două au schimbat un stick USB "ca şi cum ar fi fost doze de heroină sau de cocaină" pentru a falsifica rezultatele.

Reclamantele, ambele de culoare, au povestit cum acuzaţiile lui Giuliani, preluate de Donald Trump pe reţelele sale de socializare, le-au adus un val de insulte şi ameninţări, adesea de natură rasistă. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te