România, protest față de prezența lui Lavrov la OSCE. Ministrul de externe Odobescu nu participă

DE Adina Mutăr | 29.11.2023 - 22:49
România, protest față de prezența lui Lavrov la OSCE. Ministrul de externe Odobescu nu participă - Foto: profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)

România, protest față de prezența lui Lavrov la OSCE. Ministrul de externe Odobescu nu participă. România se alătură Ucrainei în boicotarea reuniunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) din 30 noiembrie-1 decembrie.

SHARE

România protestează față de prezența ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la OSCE. Ministrul de externe Odobescu nu participă.

Ucraina și alte țări au acuzat Kremlinul că „distruge OSCE” și că face organizația „ostatică a capriciilor și agresiunii sale”.

România, protest față de prezența lui Lavrov la OSCE. Ministrul de externe Odobescu nu participă

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, urmează să participe la a 30-a reuniune a OSCE, la Skopie, Macedonia de Nord, la invitația țării gazdă, după ce Rusia a fost izolată în urma invaziei în Ucraina.

La începutul acestei săptămâni, țările baltice au anunțat boicotarea reuniunii OSCE ca răspuns la prezența lui Lavrov, iar acum alte țări urmează exemplul.

„Da, este 100% sigur pentru Lituania, Letonia și Estonia. Nici Polonia nu va fi reprezentată la nivel ministerial”, a declarat Mikita Poturaev din Ucraina, șeful delegației Ucrainei în Adunarea Parlamentară a OSCE.

„Și, de asemenea, conform informațiilor disponibile, nu ar trebui să existe un ministru român de Externe”, a declarat  Poturaev pentru Kyiv Post.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Oleg Nikolenko, a scris miercuri pe Facebook că Rusia a blocat sistematic consensul cu privire la aspecte cheie, cum ar fi candidatura Estoniei la președinția OSCE în 2024.

„În plus, Rusia a reținut ilegal trei ucraineni - reprezentanți ai OSCE, care se află în închisori de peste 500 de zile. Rusia a creat o criză existențială în OSCE și a făcut organizația ostatică a capriciilor și agresiunii sale”, a adăugat el.

La 28 noiembrie, în urma refuzului oficial al șefului Ministerului de Externe ucrainean de a participa la reuniunea ministerială a OSCE, colegii săi din țările baltice au emis o declarație comună în sprijinul protestului față de prezența lui Lavrov.

Lavrov spune că Occidentul vrea să-l întâlnească

În același timp, Kievul nu a criticat Macedonia de Nord pentru trimiterea unei invitații Rusiei.

„Vreau să-i apăr pe macedoneni, care au sprijinit Ucraina tot anul”, a declarat ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba. 

Citește și: Rusia pregătește un atac cu drone în Ismail, la granița cu România. Odesa, bombardată puternic

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns la Skopie, Macedonia de Nord, miercuri, 29 noiembrie 2023, și a avut o întâlnire bilaterală cu delegația Ministerului de Externe al Macedoniei de Nord.

Casa Albă a declarat că „secretarul de stat Blinken se află într-o scurtă vizită la Skopje, Macedonia de Nord, în timpul reuniunii OSCE”. 

Citește și: Planul secret prin care Zelenski va fi forțat să negocieze cu Putin. Bulgaria îl poate bloca

Nu se știe dacă „vizita scurtă” include și prima zi a ședinței, 30 noiembrie, mai ales că deja a făcut fotografii de grup cu miniștrii prezenți.

În urmă cu o zi, Lavrov a declarat că a fost invitat la reuniunea OSCE și că sunt „câteva țări occidentale care vor să-l întâlnească” privind reluarea negocierilor cu Ucraina. „Dacă Bulgaria dă autorizație de zbor prin spațiul său aerian”, a spus ministrul rus.

Autoritățile bulgare au acordat permisiunea pentru zborul aeronavei lui Lavrov, asigurând astfel participarea la importanta întâlnire diplomatică.

În timp ce Blinken ajungea la Skopie, Rusia lansa un atac masiv cu drone asupra Odesei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te