România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS

DE Daniel Toșa | Actualizat: 31.01.2025 - 15:06
România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS - Foto: Profimedia images / Colaj Bloomberg
România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS - Foto: Profimedia images / Colaj Bloomberg
România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS - Foto: Bloomberg
România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS - Foto: Bloomberg

România, pe harta roșie a lui Putin. Potrivit unei analize Bloomberg, Europa de Est se îndreaptă spre politici naționaliste, ceea ce subminează unitatea Uniunii Europene și oferă președintelui rus Vladimir Putin noi aliați într-un moment crucial al războiului din Ucraina.

SHARE

România, pe harta roșie a lui Putin. România, Austria și Cehia sunt marcate ca state în pericol de a fi conduse de lideri cu viziuni pro-ruse, alături de Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Serbia, se arată în analiza Bloomberg.

România, pe harta roșie a lui Putin. Rolul lui Călin Georgescu, în planul Rusiei pentru noul URSS

Guvernele care au fost parteneri occidentali de încredere sunt acum în mare pericol. România a intrat într-o degringoladă și o spirală a rusificării accelerate după ce anul trecut, candidatul prorus Călin Georgescu a ieșit subit din anonimat după o campanie extrem de agresivă pe rețelele de socializare, orchestrată de la Moscova și a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Georgescu s-a dezlănțuit împotriva NATO și a Uniunii Europene, acuzând cele două structuri din care face parte și România că "fură bogățiile" țării noastre și vor să folosească teritoriul național drept "rampă de lansare" pentru cel de-Al Treilea Război Mondial. Mai mult, Georgescu nu ratează nicio ocazie să-l laude pe dictatorul Vladimir Putin. 

Citește și: Condițiile lui Putin pentru pacea "totală" în Ucraina. Rescrierea hărții Europei. România în pericol

În cadrul unui interviu recent, Călin Georgescu a declarat exact ceea ce Putin spune în ultimii ani de când a declanșat războiul din Ucraina și anume că țara vecină este "un stat inventat" și că România ar trebuie să anexeze "vechile teritorii". Această retorică fiind trâmbițată de Kremlin din 2022 și până în prezent.

Citește și: Cum ar putea fi Călin Georgescu interzis la prezidențiale? Modelul Șoșoacă, preluat de la Putin

"Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât, dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord...interes. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord - corect? Din fosta… cum se chema… Transcarpatia. Mai rămâne și pe la unguri… Liovul, care o să rămână la polonezi, și Malorusia", a declarat Călin Gerogescu el. Retorica obsesivă a Kremlinului din discursul lui Georgescu merge și mai departe, acesta plusând cu faptul că "moartea Ucrainei"  ar fi de fapt "un avantaj" și pentru NATO, pentru că "i se mărește teritoriul".

Citește și: Călin Georgescu, ode halucinante pentru Putin: "Rusia înseamnă lumină și suflet. UE este Mafia"

"Eu n-am spus că vrem, dar profiți de ocazie, vezi ce se întâmplă", a continuat el.

"În primul rând, războiul este pierdut. Ei (americanii - n.red.) știu acest lucru și vor să iasă demni", a spus Georgescu.

Împărțirea Ucrainei este inevitabilă, adaugă prorusul Călin Georgescu, susținând exact aceleași teme și aceleași discursuri ca ale lui Vladimir Putin.

Citește și: Alexandr Dughin, "creierul lui Putin", îl laudă pe Călin Georgescu: "E foarte util pentru Rusia"

"Sută la sută va fi asta. Păi altfel n-au cum! Drumul este inevitabil către așa ceva. Ucraina este un stat inventat. Este Republica Sovietică Socialistă Ucraina!", a declarat Georgescu într-un interviu recent.

Reamintim că planul lui Putin este refacerea fostei Uniuni Sovietice sub denumirea de "Eurasia". Cu doar câteva zile înainte de invazia în Ucraina, Putin a trimis o scrisoare controversată Statelor Unite în care cerea retragerea aliniamentului NATO la nivelul anului 1997. România a aderat la NATO în 2004.

Planul lui Putin include deturnarea țărilor europene din fostul bloc sovietic (Polonia, Slovacia, Ungaria sau țările baltic), inclusiv țările aflate sub influența Rusiei - precum România. Acum planul Kremlinului este mai clar ca oricând. 

Citește și: Călin Georgescu, laudat iar de „creierul” lui Putin. Dughin: Europa de Est va fi neutră sau a Rusiei

Putin câștigă aliați în Europa

Slovacia, una dintre primele țări NATO care au furnizat ajutor militar Ucrainei, și-a schimbat direcția odată cu revenirea la putere a premierului Robert Fico. Acesta a suspendat livrările de arme către Kiev și a adoptat un discurs aliniat propagandei ruse.

Citește și: Propaganda rusească pro-Călin Georgescu: „România profundă aspiră la un regim așa cum e în Rusia”

Fico s-a apropiat de premierul ungar Viktor Orban, principalul opozant al sprijinului UE pentru Ucraina. „Orban nu mai este singur”, avertizează analistul politic Gabor Gyori, subliniind că UE va întâmpina din ce în ce mai multe blocaje din cauza ascensiunii naționaliștilor.

„UE se va confrunta probabil cu blocaje din ce în ce mai frecvente, deoarece se va lupta să depășească disensiunile naționaliștilor”.

În Austria, Herbert Kickl, liderul de extremă dreapta, are șanse mari să devină cancelar, promovând o poziție critică față de sancțiunile impuse Rusiei. Herbert Kickl a spus clar că sprijinul pentru sancțiuni contravine "neutralității" tradiționale a țării.

În Croația, președintele Zoran Milanovic a fost reales cu un discurs anti-NATO și a blocat antrenamentele pentru soldații ucraineni, numind extinderea NATO „profund imorală”.

Milanovic are puteri mai limitate ca șef de stat și a denunțat agresiunea rusă încă de la început. Dar a acuzat Washingtonul și NATO că duc un „război prin procură cu Rusia” prin intermediul Ucrainei, cuvinte care i-au adus laude din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov.

În Bulgaria, președintele Rumen Radev a cerut ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, iar în Serbia, președintele Aleksandar Vucic menține relații strânse cu Moscova, în ciuda protestelor masive împotriva regimului său. În Cehia, fostul premier miliardar Andrej Babis conduce în sondaje și ar putea reveni la putere.

Politologul Grigorij Meseznikov avertizează că liderii naționaliști din Europa de Est ar putea bloca deciziile UE, promovând politici favorabile Kremlinului. Această schimbare ar putea avea „efecte devastatoare” asupra Uniunii Europene și al viitorului Europei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te