joi 23 octombrie
EUR 5.0831 USD 4.3835
Abonează-te
Newsweek România

Roman Protasevici a fost plasat în arest „la domiciliu” într-un apartament închiriat la Minsk

Data publicării: 25.06.2021 • 11:26 Data actualizării: 25.06.2021 • 11:31
Roman Protasevici se află în mâinile agenților lui Lukașenko din 23 mai. FOTO: Facebook
Roman Protasevici se află în mâinile agenților lui Lukașenko din 23 mai. FOTO: Facebook

Disidentul din Belarus se află în mâinile agenților KGB ai lui Alexander Lukașenko încă din 23 mai. El a fost arestat după ce avionul în care se afla a fost deturnat la Minsk.

Autorităţile belaruse l-au transferat dintr-un centru de detenţie în arest la domiciliu pe bloggerul de opoziţie Roman Protasevici, care a fost arestat în mai, la coborârea sa dintr-un avion al Ryanair forţat să aterizeze la Minsk, informează vineri serviciul rus al BBC, citat de Reuters.

Protasevici se află în prezent într-un apartament închiriat la Minsk, a spus tatăl lui, Dmitri Protasevici, la BBC, adăugând totodată că autorităţile nu au oferit niciun fel de informaţii în acest sens familiei.

CITEȘTE ȘI: Avioane rusești Su-24 și Su-30 aproape de spațiul României, interceptate de Typhoon britanice

Iubita lui Roman Protasevici, Sofia Sapega, care este cetăţeană rusă, a fost de asemenea transferată într-un apartament închiriat, unde locuieşte singură, a spus tatăl său vitreg pentru BBC.

Ministerul de Interne al Republicii Belarus şi comitetul de investigaţii nu au putut fi deocamdată contactate pentru informaţii, potrivit Reuters.

CITEȘTE ȘI: Drumurile din România, „campioanele” morții în UE: 96 de decese la un milion de locuitori

Ambasada Rusiei de la Minsk a confirmat că Sapega a fost mutată din arest, potrivit TASS.

Sancțiuni economice impuse Belarus

Interceptarea avionului Ryanair care făcea cursa între Atena şi Vilnius, pe 23 mai, a generat reacţii extrem de critice pe plan internaţional, iar săptămâna aceasta Uniunea Europeană (UE) a impus ample sancţiuni economice împotriva Belarus în legătură cu acest incident.

Autorităţile belaruse i-au arestat pe Protasevici şi Sapega imediat după ce avionul a aterizat, incident pe care ţări din Occident l-au calificat drept "piraterie de stat".

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko - care s-a confruntat cu proteste antiguvernamentale ce au durat luni de zile după contestata sa realegere ca preşedinte în august anul trecut, în urma unui scrutin pe care criticii săi îl consideră fraudat - a susţinut că interceptarea a fost justificată, pentru a preveni o rebeliune în Belarus.

"Mi-e greu să comentez acţiunile autorităţilor, scopul lor", a spus tatăl lui Roman Protasevici la BBC. "Ei (Protasevici şi iubita lui) sunt încă sub controlul deplin al autorităţilor, nu s-a renunţat la acuzaţii împotriva niciunuia. Autorităţile nu ne spun nimic despre starea lui Roman, despre statutul lui, este pur şi simplu o bătaie de joc", a declarat Dmitri Protasevici, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră