În ultima săptămână, atacurile aeriene israeliene direcţionate au distrus sediile a 23 de media palestiniene şi internaţionale. Sâmbătă, a fost distrusă clădirea în care se aflau, între altele, birourile agenţiei americane de presă Associated Press şi Al Jazeera.
Potrivit armatei israeliene, aceste atacuri au fost justificate de faptul că în clădire se aflau echipamente ale „serviciilor secrete militare” ale Hamas, gruparea islamistă care conduce Fâşia Gaza.
„Ţintirea cu bună ştiinţă a entităţilor media constituie o crimă de război”, a spus Christophe Deloire, secretar general al RSF. „Prin distrugerea intenţionată a lor, Forţele de Apărare Israeliene nu provoacă doar distrugeri materiale asupra operaţiunilor media, ci, în sens mai larg, obstrucţionează acoperirea media a conflictului care afectează direct populaţia civilă. Solicităm procurorului Curţii Penale Internaţionale să stabilească dacă aceste atacuri aeriene reprezintă crime de război”.
Primul atac asupra sediilor de presă a avut loc în urmă cu cinci zile, după ce Hamas a lansat o serie de rachete în Israel. La primele ore ale zilei de 12 mai, atacurile israeliene au distrus Al-Jawhara Tower, clădire cu zece etaje din Gaza City care găzduia 14 entităţi de presă, inclusiv ziarul Palestine Daily News şi postul de televiziune Al-Araby din Qatar.
Citește și: Armata israeliană: Circa 3.000 de rachete, lansate în ultima săptămână din Fâșia Gaza
Ziua următoare, un alt atac israelian a distrus Al-Shorouk Tower din Gaza City, o clădire cu 14 etaje în care se aflau birourile a şapte instituţii media, între care postul de radio şi televiziune Al-Aqsa.
Forţele de Apărare Israeliene au transmis că au avut ca ţintă depozitele de arme ale Hamas ascunse în clădiri civile din Gaza.
Israelul a fost clasat pe locul 86 în World Press Freedom Index 2021 al RSF, care cuprinde 180 de ţări.