Regina Elisabeta a II-a îl va primi pe Joe Biden la Windsor cu ceremonia ceaiului şi garda de onoare

DE Valentin Mirică | Actualizat: 10.06.2021 - 23:58
Regina Elisabeta a II-a Foto: Facebook The Royal Family

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, va fi primit duminică la Castelul Windsor de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu garda de onoare şi ceremonia servirii ceaiului. De ceremonie a beneficiat și Donald Trump, în 2018.

SHARE

Regina îl va primi duminică pe preşedintele american şi pe prima doamnă, Jill Biden, la reşedinţa sa regală din comitatul Berkshire.

Palatul Buckingham a dat joi publicităţii detalii suplimentare referitoare la vizita preşedintelui Biden.

Ceremonia, coregrafiată minuţios, evocă primirea făcută lui Donald Trump în 2018 când controversatul preşedinte al Statelor Unite de la acea vreme s-a întâlnit cu suverana britanică la Windsor.

Trump şi regina Elisabeta a II-a au servit ceaiul în Oak Room, iar întâlnirea a durat mai mult decât era prevăzut.

Ceremonia ar fi trebuit să ţină aproximativ o jumătate de oră, durata a fost depăşită cu aproape 20 de minute.

În 2008, când preşedintele în funcţie la acea dată, George W. Bush, a luat ceaiul alături de suverană la Windsor, a fost întâmpinat cu ceremonia tradiţională engleză a servirii ceaiului de după-amiază, gustări şi prăjituri în White Drawing Room.

Regina îi va primi pe soţii Biden pe o estradă instalată în curtea interioară a palatului. Garda de onoare formată din Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri din Compania Reginei va prezenta onorul şi va intona imnul naţional al Statelor Unite.

Citește și: DIICOT a clasat dosarul împotriva Newsweek și Libertatea, nu a găsit „grup infracțional organizat”

Biden va însoţi apoi ofiţerii care comandă garda de onoare, maiorul James Taylor şi generalul-maior Christopher Ghika, la trecerea în revistă a gărzii, urmând să revină pe estradă ca să privească, alături de regină şi prima doamnă, trecerea în marş a militarilor.

În 2018, regina a trecut în revistă garda de onoare alături de Trump.

Escortarea şefilor de state aflaţi în vizită cu prilejul trecerii în revistă a trupele cădea de obicei în sarcina răposatului duce de Edinburgh, înainte de renunţarea la îndatoririle regale în 2017.

Un număr de 14 preşedinţi s-au succedat la şefia Statele Unite în timpul domniei de 69 de ani a suveranei britanice, de la Harry S. Truman la Biden.

Biden, care se află în Marea Britanie pentru a lua parte la summitul G7, va deveni cel de-al 13-lea şef de stat american care se întâlneşte cu suverana britanică, Lyndon B. Johnson fiind singurul preşedinte american pe care regina nu l-a întâlnit. 

Citește și: Romii prinși la granița dintre Mexic și SUA spun că-s persecutați în România. Legătura cu Rechinu

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.