Rainer Seele, șeful OMV, acuzat că ar fi mințit comisia parlamentară care l-a audiat

DE Alexandru Pop | 13.10.2020 - 15:01
Rainer Seele și Vladimir Putin la Kremlin/FOTO: kremlin.ru
Rainer Seele și Vladimir Putin la Kremlin/FOTO: kremlin.ru

Rainer Seele, CEO al OMV (care deține Petrom), este acuzat că ar fi mințit comisia parlamentară instituită pentru "scandalul Ibiza" care anul trecut a dus la căderea guvernului și la alegeri anticipate.

SHARE

Rainer Seele a făcut lobby pentru a obține în mod privilegiat o reducere fiscală în Rusia, reiese din emailurile date publicității săptămâna trecută de trei publicații austriece. În fața parlamentarilor austrieci, Seele a susținut însă că nu ar fi intervenit, iar acum ar putea risca ani de închisoare pentru ofensă adusă autorităților.

Liderului grupului parlamentar al SPÖ, Jan Krainer, din așa-numita Comisie "Ibiza", l-a întrebat de patru ori pe Rainer Seele în legătură cu lobby-ul făcut pentru a obține pentru grupul austriac OMV o scutire fiscală (este vorba de așa-numita redevență pe extracția mineralelor (MET) modificat de Rusia pentru a-și mări veniturile la buget): "L-ați contactat pe Hartwig Löger (ministrul de finanțe - n.r.), pe Sebastian Kurz (cancelarul austriac - n.r.) sau pe șeful Öbag, Thomas Schmid în legătură cu câmpul gazeifer în care OMV are o deținere de 25%?”, a  întrebat Krainer.

Răspunsul lui Seele a fost de fiecare dată scurt și fără echivoc: "Nu".

Krainer a reformulat: "Ați vorbit anterior despre o redevență (MET) conformă legislației ruse în domeniu și sub incidența căreia intră și exploatarea OMV de la Yuzhno-Russkoye (unul din cele mai mari câmpuri gazeifere din Rusia și în care austriecii dețin, din 2017, 25% din zăcământ – n.r.) cu cancelarul austriac, ministrul de finanțe sau cu Thomas Schmid?"

Seele a răspuns că, în mod cert, nu putea rezolva din Austria o chestiune fiscală de pe teritoriul Rusiei. La aceeași întrebare, reformulată a treia oară a spus: „Nu am avut nicio problemă în Rusia, așa că nu a trebuit să apelez la nimeni”.

Numai că, potrivit unor informații scoase la iveală de e-mailuri date publicității de trei publicații austriece (ORF, Profil și Standard), șeful OMV ar fi mințit în fața Comisiei parlamentare la audierea din 16 septembrie, când a fost întrebat dacă a făcut sau nu lobby pentru reducerea MET.      

Scutiri fiscale privilegiate?

OMV ar fi făcut lobby cu scopul de a obține o scutire de la plata unei redevențe pe resurse minerale impusă de legislația rusă. Potrivit calculelor OMV, noua redevență echivalează cu pierderi de zeci de milioane de euro.

Într-un e-mail din 3 aprilie 2019, intrat în posesia  celor trei publicații austriece, o angajată de rang înalt din cadrul OMV face referire la mai multe discuții interne pe această temă: "Dragă Thomas, așa cum s-a discutat între HBK, HBM Löger, dumneavoastră și Rainer Seele, am întocmit un draft pentru o declarație comună între Austria și Rusia. Scopul documentului: în cazul nostru, plafonarea redevenței pe extracția minerală în Rusia".  

Ministerul de Finanțe de la Viena neagă

Acest gen de discuții au fost negate de Ministerul austriac de Finanțe: "BMF nu a purtat nicio negociere în acest sens. Prin urmare, nu există nici o declarație de intenție comună", a declarat pentru publicația Standard purtătorul de cuvânt al ministerului, Johannes Pasquali.

Cu toate acestea, conform informațiilor publicate de Standard, la cabinetul Löger a ajuns o "versiune finală" a unui acord între Austria și Rusia la jumătatea lunii mai 2019. Semnarea era planificată pentru începutul lunii iunie, dar a intervenit scandalul "Ibiza", care a dus la demiterea guvernului ÖVP-FPÖ. Pe scurt, fostul vicecancelar, Heinz-Christian Strache (FPÖ) ar fi promis contracte publice unei pretinse miliardare ruse în schimbul unor donaţii.

Noul ministru de finanțe, Eduard Müller (ÖVP), a mers însă mai departe cu planul și există dovada corespondenței acestuia cu Ministerul Energiei din Rusia. Acesta din urmă răspundea că autoritățile ruse sunt dispuse să "creeze cele mai bune condiții de muncă pentru investitorii străini din Rusia".

Potrivit rapoartelor, Ministerul Finanțelor le-a cerut apoi ÖBAG să redacteze la rândul lor un răspuns oficial adresat chiar Ministrului Müller (se întâmpla în decembrie 2019): "Sperăm foarte mult că guvernul rus va începe discuțiile cât mai curând posibil pentru a semna declarația bilaterală (...), astfel încât principalele provocări fiscale pentru OMV ( ...) și implicit atractivitatea Rusiei ca destinație de investiții pentru OMV să poată fi consolidată".

Nu apare, într-adevăr, formularea "scutiri fiscale" în răspunsul cu pricina. Deocamdată, reprezentanții OMV nu au comentat noile informații.

Rainer Seele (60 de ani) este acuzat de procurorii austrieci de abuz de încredere, acceptare de foloase necuvenite, cheltuieli și sponsorizări dubioase și un presupus prejudiciu de un miliarde de euro adus companiei OMV. Anul acesta, Seele a intrat în vizorul unei anchete interne si parlamentare iar presa austriacă a dezvăluit și o anchetă pornită de la "existența unei suspiciuni inițiale",  o plângere anonimă care denunța un presupus prejudiciu de un miliard de euro adus OMV.

Procurorii au luat în vizor și tranzacția prin care OMV a preluat 39% din acțiunile companiei Borealis AG, în care deținea deja 36%. Un audit intern din luna mai a.c. l-a absolvit pe Seele de acuzațiile de cheltuieli și sponsorizări dubioase. Cel mai bine plătit manager din Austria, votat acum doi ani Omul Anului (tot atunci primea și Ordinul Prieteniei din parte Rusiei), are un mandat reînnoit pe încă doi ani la conducerea OMV și exercită funcția de CEO și de președinte al Consiliului de Supraveghere în cadrul Borealis AG, producătorul de mase plastice în care OMV își va majora deținerea până la 75% din acțiuni până la finele anului.      

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te