Fostul șef al Roscosmos îl amenință pe Trump din cauza Groenlandei: „Va urma al Treilea Război Mondial”
Dmitri Rogozin, fostul șef al Roscosmos amenință că planurile lui Donald Trump privind anexarea Groenlandei ar putea declanșa „sfârșitul lumii”. Moscova susține că SUA urmăresc superioritatea nucleară, iar Arctica ar deveni epicentrul unui conflict global.
Rogozin, un activ propagandist al Kremlinului, apropiat de Vladimir Putin, fost vicepremier și fost șef la Roscosmos, Agenția Spațială a Rusiei, a criticat dur intenția lui Donald Trump de a anexa Groenlanda, afirmând că Washingtonul ar dori să transforme teritoriul într-o platformă pentru rachete intercontinentale. O astfel de mișcare ar duce la „începutul sfârșitului lumii”, a avertizat Dmitri Rogozin.
Fostul șef al Roscosmos îl amenință pe Trump din cauza Groenlandei: „Va urma al Treilea Război Mondial”
Rogozin, un naționalist pro-Putin și senator în regiunea Zaporojie din Ucraina, teritoriu anexat ilegal de Rusia la 30 septembrie 2022, a declarat că SUA urmăresc să folosească Groenlanda, teritoriu semi-autonom din cadrul Regatul Danemarcei, pentru a-și asigura superioritatea nucleară față de Rusia și China.
Potrivit acestuia, administrația Trump ar intenționa să transforme insula înghețată într-o platformă pentru „desfășurarea de mijloace atât de atac nuclear, cât și de interceptare a rachetelor balistice intercontinentale rusești”. Rogozin, fost viceprim-ministru rus și fost șef al Agenției Spațiale Ruse, a afirmat că un astfel de pas ar submina echilibrul global de securitate.
„Aceasta este demontarea întregului sistem de stabilitate strategică din lume care a împiedicat utilizarea armelor nucleare din 1945”, a declarat acesta.
Rogozin, asociat în trecut cu dezvoltarea noii rachete nucleare rusești Sarmat, cunoscută și sub numele de Satan-2, a avertizat că lumea ar fi împinsă spre un scenariu ireversibil.
„În viața reală, acest lucru poate fi testat o singură dată, dar nu este sigur că va mai rămâne cineva care să întocmească rapoarte după aceea”, a spus Rogozin.
Va urma „sfârșitul lumii”
„Aceasta este problema: SUA, conduse de un excentric, s-ar putea convinge că, în sfârșit, datorită anexării Groenlandei și desfășurării acolo a componentelor sistemului de comandă și control pentru armele ofensive strategice, au obținut superioritatea nucleară asupra Rusiei și Chinei. Acesta va fi începutul sfârșitului lumii.”, a declarat el.
Rogozin a susținut, de asemenea, că un eventual al treilea război mondial nuclear s-ar desfășura în zona arctică.
„Arctica este cea mai rapidă rută pentru livrarea de ogive nucleare cu rachete din SUA către Rusia și din Rusia către SUA”, a afirmat el.
Citește și: Groenlanda anunță creșterea prezenței NATO pe teritoriul său. Trump vrea teritoriul „cu orice preț”
„Mai mult, nu numai rachetele balistice intercontinentale, ci în primul rând rachetele de croazieră de pe submarinele nucleare multifuncționale.”
Potrivit propagandistului rus, „gheața arctică este mobilă, iar grosimea ei nu constituie un obstacol pentru ieșirea la suprafață a submarinelor nucleare”. Într-un scenariu de conflict termonuclear, „schimbul de lovituri va avea loc tocmai deasupra Arcticii”.
În acest context, un atac asupra unui stat membru NATO, precum Statele Unite, ar putea declanșa aplicarea articolului 5 al alianței, care prevede implicarea întregii coaliții militare într-un conflict armat.