William şi Kate apar într-o captură din clipul video lansat în luna septembrie a anului trecut, când prinţesa a anunţat că şi-a încheiat tratamentul împotriva cancerului. Cei doi sunt aşezaţi pe o pătură, între copaci, purtând pantaloni scurţi, pantofi sport şi tricouri polo, iar prinţesa surâde în timp ce prinţul o sărută pe obraz.
Fotografia a fost postată pe contul lor oficial de X, însoţită doar de un emoji în formă de inimă.
Prinţul şi prinţesa de Wales au publicat o fotografie romantică de Sfântul Valentin
Aceasta este pentru prima oară când William şi Kate, care s-au căsătorit în 2011, au dat publicităţii o fotografie pentru a marca Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor.
Parteneri de viaţă de peste 20 de ani, William şi Kate s-au cunoscut la Universitatea St. Andrews din Fife, în Scoţia, şi au devenit mai întâi prieteni, înainte de a se îndrăgosti unul de celălalt.
"Evident că ne simţim foarte bine împreună, amândoi avem un foarte sănătos simţ al umorului cu privire la diverse lucruri", declara prinţul William într-un interviu oferit cu ocazia logodnei cu Kate.
Citește și: Prințesa Kate, mesaj după revenirea la viața publică: Să ne comportăm cu empatie și compasiune
Prinţesa l-a caracterizat pe William drept "un prieten iubitor" care "m-a susţinut foarte mult atât la bine cât şi la greu".
Cei doi au avut o nuntă de poveste la Westminster Abbey, la 29 aprilie 2011. Mireasa a purtat o rochie de culoarea fildeşului, cu aplicaţii florale din dantelă, iar mirele a fost costumat în uniforma roşie a Gărzilor Irlandeze.
Primul copil al cuplului princiar, George, a venit pe lume în 2013, fiind urmat de Charlotte în 2015 şi Louis în 2018.