Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a solicitat crearea de coridoare pentru transportul răniților. Peste 250 de persoane au fost ucise în conflictul de 11 zile, majoritatea din Gaza. Între timp, mii de palestinieni s-au întors la casele lor, oficialii spunând că reconstrucția zonei ar putea dura ani de zile, scrie BBC, citată de Digi24.
Camioanele cu ajutoare, venite de la diferite organizații, inclusiv cele afiliate Organizației Națiunilor Unite, au început să aducă medicamente, alimente și combustibil atât de necesare în Gaza, după ce Israelul a redeschis trecerea Kerem Shalom.
Peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele pe teritoriul controlat de Hamas, iar aproape 800.000 de persoane nu au avut acces la apă potabilă, a declarat UNICEF.
Oficialii palestinieni spun că vor fi necesare zeci de milioane de dolari pentru a reconstrui zona deja săracă, afectată și de Covid-19.
Margaret Harris, purtător de cuvânt al OMS, a cerut accesul imediat la materiale și personal medical, spunând că unitățile sanitare riscă să fie copleșite de mii de răniți.
De ani de zile, Gaza a fost supusă restricțiilor israeliene și egiptene la trecerea persoanelor și a mărfurilor, ambele țări invocând îngrijorări cu privire la armele care ajung în Hamas.
Agenția ONU pentru refugiații palestinieni (Unwra) a declarat că prioritatea sa este identificarea și acordarea de ajutor pentru zeci de mii de persoane strămutate și că solicită de urgență ajutor de 38 milioane dolari.
Joi, Ministerul locuințelor din Gaza a declarat că 1.800 de unități de locuit nu mai pot fi locuite, iar 1.000 au fost distruse complet.
„Recuperarea după daunele provocate în mai puțin de două săptămâni va dura ani, dacă nu decenii", a declarat Fabrizio Carboni, reprezentant al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).