Premierul ungar Viktor Orban, solidar cu preşedintele Kazahstanului care a tras în demonstranți

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.01.2022 - 21:47
Premierul ungar Viktor Orban, solidar cu preşedintele Kazahstanului care a tras în demonstranți. / Foto: politico.eu
Premierul ungar Viktor Orban, solidar cu preşedintele Kazahstanului care a tras în demonstranți. / Foto: politico.eu

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, şi-a exprimat solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaiev, cu care a avut o convorbire telefonică.

SHARE

„Premierul (Orban) a discutat astăzi cu preşedintele Tokaev şi şi-a exprimat solidaritatea şi condoleanţele pentru numeroşii, numeroşii morţi, şi desigur le-am oferit ajutorul nostru", a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters, într-o înregistrare video.

Citește și: Preşedintele kazah Kasim-Jomart Tokaiev și-a proclamat victoria împotriva „loviturii de stat”

Tokaev a dat vineri ordin trupelor de securitate să tragă fără somaţie în demonstranţii din Kazahstan, pe care i-a numit ''terorişti''.

Revoltele fără precedent din fosta republică sovietică din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, s-au soldat cu peste 164 de morţi, conform unui anunţ făcut duminică seara de ministerul kazah al informaţiilor.

Bilanţul a fost ulterior retras şi revizuit la 26 de decese în rândul manifestanţilor şi 16 în cel al forţelor de ordine.

Citește și: O româncă și-a înscenat înmormântarea live pe TikTok: „Puneți-mi capacul, că îmi e frig!”

Tokaev a cerut miercurea trecută sprijinul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia şi aliaţii săi - Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. OTSC a desfăşurat în Kazahstan mii de militari, în special ruşi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat luni victoria în apărarea Kazahstanului în faţa a ceea ce a numit o revoltă teroristă susţinută din străinătate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te