Politico: „Tiparul Trump” lovește din nou. Europa se teme că va fi pusă scump la plată pentru criza din Ormuz
Liderii Uniunii Europene se tem că vor suporta costurile crizei din Strâmtoarea Ormuz după intervențiile lui Donald Trump. Oficialii avertizează asupra unui „tipar” periculos, cu impact major asupra economiei și securității europene.
După fiecare criză declanșată de Donald Trump, Europa ajunge să suporte consecințele, fie prin implicare directă, fie prin costuri uriașe. Aceasta este temerea tot mai clar exprimată de liderii Uniunii Europene, în contextul tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz, potrivit Politico.
„Tiparul Trump” lovește din nou. Europa se teme că va fi pusă scump la plată pentru criza din Ormuz
Diplomați și oficiali europeni avertizează că, după anunțul privind un acord de încetare a focului cu Iranul, Europa ar putea fi din nou chemată să „repare” situația sau să plătească pentru stabilizarea regiunii.
Scenariul luat în calcul de liderii europeni este unul complicat și costisitor. Țări precum Franța, Germania și Regatul Unit ar putea fi nevoite să finanțeze operațiuni de escortare a navelor comerciale sau chiar deminarea strâmtorii.
În plus, apare și riscul unor taxe suplimentare pentru navele comerciale europene. Acestea ar putea fi obligate să plătească sume considerabile doar pentru a tranzita zona, în contextul în care Trump a sugerat o posibilă „asociere comună” cu Iranul și Omanul pentru impunerea unor tarife de tranzit.
Pe fondul acestor tensiuni, prețurile la energie în Europa sunt așteptate să rămână ridicate săptămâni sau chiar luni, chiar și în cazul respectării armistițiului.
„E deja un tipar”, a declarat pentru Politico Nacho Sánchez Amor, parlamentar socialist și membru al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Citește și: Iranul schimbă regulile în Ormuz. Navele care vor tranzita strâmtoarea, forțate să aleagă "rute alternative"
„În Gaza, vom plăti pentru reconstrucție. În Ucraina, plătim pentru război - practic singuri în acest moment. Acum s-ar putea să trebuiască să plătim pentru a curăța Strâmtoarea Hormuz”, a spus acesta.
„NATO ar trebui să se bazeze pe loialitate reciprocă”, a adăugat europarlamentarul. „Dar așa nu funcționează.”
Miza uriașă a securității maritime din Ormuz
Deși liderii europeni au salutat anunțul privind armistițiul ca pe un succes diplomatic, îngrijorările persistă în legătură cu redeschiderea sigură a strâmtorii.
Situația rămâne tensionată, după ce Iranul a anunțat reînchiderea Ormuzului și a avertizat că „navele care încearcă să treacă fără permisiune vor fi țintite și distruse”.
Președintele Emmanuel Macron a declarat că un grup de 15 țări, inclusiv Franța, va „facilita reluarea traficului maritim” prin strâmtoare „odată ce condițiile vor fi potrivite”. Însă costurile unei astfel de operațiuni sunt uriașe.
Un exemplu relevant este operațiunea „Earnest Will” din 1987-1988, condusă de SUA, care a costat echivalentul a peste un miliard de dolari în valoarea actuală.
„Lucrul esențial este că această încetare a focului trebuie să se mențină. Dar angajamentul Franței, Germaniei, Regatului Unit de a curăța strâmtoarea nu este un cec în alb”, a declarat, sub anonimat, un diplomat al UE pentru Politico.