Planul B de apărare al Europei împotriva Rusiei dacă SUA retrag trupe. Franța și Germania, roluri de comandă
Europa accelerează un plan de rezervă pentru a se asigura că se poate apăra folosind cadrul militar actual al NATO în cazul în care SUA se retrag. Oficialii europeni au inițiat de anul trecut un plan de apărare numit „NATO Europa”.
Wall Street Journal notează că planul de rezervă „NATO Europa” a prins avânt după ce Germania, care s-a opus mult timp unei abordări mai independente, și-a semnalat sprijinul sub conducerea cancelarului german Friedrich Merz.
Oficialii implicați doresc să plaseze mai mulți europeni în roluri cheie de comandă în cadrul Alianței și să înlocuiască treptat capacitățile militare americane cu resurse proprii.
Aceste discuții, care au loc informal în jurul reuniunilor NATO și în întâlniri private, „nu sunt menite să rivalizeze cu alianța actuală”, ci să o consolideze, se arată în raport.
Planul B de apărare al Europei împotriva Rusiei dacă SUA retrag trupe. Franța și Germania, roluri-cheie de comandă
Oficialii europeni intenționează să mențină descurajarea împotriva Rusiei, continuitatea operațională și credibilitatea nucleară, chiar dacă Washington își retrage forțele din Europa sau refuză să-i ia apărarea, așa cum a amenințat Trump.
Concepute inițial anul trecut, planurile reflectă îngrijorarea crescândă a europenilor cu privire la fiabilitatea sprijinului SUA.

Acestea au devenit urgente după ce președintele american Donald Trump a lansat ideea de a prelua Groenlanda de la Danemarca și pe fondul tensiunilor legate de reticența Europei de a sprijini acțiunile militare americane în Iran.
Un factor cheie al acestei schimbări este schimbarea poziției Germaniei, scrie The Wall Street Journal.
Ani de zile, Berlinul s-a opus propunerilor Franței pentru o mai mare autonomie în apărare europeană, bazându-se în schimb pe garanțiile de securitate ale SUA.
Însă, sub conducerea lui Merz, Germania își reconsideră această poziție din cauza îndoielilor cu privire la fiabilitatea pe termen lung a Americii ca aliat.
Franța și Germania, roluri-cheie în „NATO Europa”
Merz a început să-și reconsidere poziția după ce Trump era gata să-și retragă sprijinul pentru Ucraina.
Cancelarul german este îngrijorat că liderul de la Casa Albă ar putea crea confuzie între victimă și agresor în război și că politica SUA în cadrul NATO nu mai are valori clare.
Atât Franța, cât și Germania și Marea Britanie nu au sprijinit SUA în războiul împotriva Iranului după cum voia Trump, argumentând că NATO este o alianță de apărare.
Necesitatea de a acționa ca aliați în cadrul NATO, care să respecte principiile pentru care s-a format alianța, a apărut și mai acută. Franța și Germania sunt bine poziționate în „NATO Europa” ca forță de luptă profesionistăși industrie de apărare.
Persistă întrebări cu privire la câteva aspecte cheie legate de cine va gestiona sistemele de apărare aeriană și antirachetă,
coridoarele de transport ale forțelor către Polonia și statele baltice și cu privire la logistica și exercițiile regionale la scară largă în cazul unei retrageri militare americane.
Citește și: Putin, „scenariu Crimeea” pentru Europa. Va trimite soldați unde rușii sunt „persecutați”
Oficialii încearcă, de asemenea, să mențină fiabilitatea scutului nuclear, chiar dacă SUA își retrage trupele din Europa.
Reintroducerea recrutării militare este un alt aspect esențial pentru succesul planului, au declarat sursele pentru WSJ.
Citește și: Rusia ar putea cuceri statele baltice în 90 de zile. În ce condiții ar reuși Putin să dea lovitura
Oficialii implicați își propun, de asemenea, să accelereze producția europeană de echipamente vitale în domeniile în care Europa este în urma SUA, inclusiv capacități antisubmarine, spațiale și de recunoaștere, realimentare în aer și mobilitate aeriană.
WSJ notează că implementarea acestor planuri va fi o provocare. Poziția de Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa a fost deținută în mod tradițional de un reprezentant al SUA, iar Washington nu intenționează să renunțe la această poziție.
Există, de asemenea, o lacună majoră în informații și descurajare nucleară. Oficialii europeni spun că nicio reorganizare a trupelor nu poate înlocui rapid sistemele americane de satelit, supraveghere și avertizare antirachetă care formează coloana vertebrală a credibilității NATO.