Incidentul a avut loc în satul Stathern, din comitatul Leicestershire, situat în centrul Angliei. Poliția a fost alertată duminică, după ce mai mulți copii s-au simțit rău în timpul unei tabere de vară, scrie CNN.
Plan criminal pus la cale de un pensionar. E acuzat că a administrat otravă într-o tabără de copii
Opt copii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, toți au fost externați, iar autoritățile au luat legătura cu părinții și tutorii acestora pentru a le oferi sprijin și informații.
Bărbatul de 76 de ani a fost reținut și se află în custodia poliției „sub suspiciunea de administrare de otravă sau substanță nocivă cu intenția de a răni, irita sau deranja”, au precizat reprezentanții Poliției din Leicestershire.
„Înțelegem îngrijorarea pe care acest incident a cauzat-o părinților, tutorilor și comunității”, a declarat inspectorul Neil Holden, principalul anchetator. Acesta a subliniat că ancheta este „complexă și sensibilă”, fiind desfășurată în colaborare cu agențiile partenere, inclusiv Protecția copilului.
Citește și: „Doctorul morții”, judecat pentru uciderea a 15 oameni. Metoda prin care își extermina pacienții
„Ne asigurăm că le este oferită o protecție completă copiilor implicați. Vom continua să informăm părinții, tutorii și publicul ori de câte ori vom avea noi detalii”, a adăugat Holden.
Deputatul britanic Edward Argar, reprezentantul zonei, a transmis un mesaj prin care condamnă gravitatea cazului. „Relatările privind acest incident sunt evident șocante și profund îngrijorătoare. Gândurile noastre se îndreaptă către tinerii afectați, dorindu-se o însănătoșire completă”, a spus parlamentarul.
Citește și: Povestea criminalului în serie Dennis Nilsen. Trauma copilăriei care l-a transformat într-un monstru
„Este important să ne amintim că este o anchetă a poliției în desfășurare, astfel că aș atenționa privind speculațiile în timp ce poliția lucrează.”
Ancheta este condusă de Unitatea de Operațiuni Speciale privind Incidente Majore din East Midlands. Persoanele care dețin informații sunt rugate să contacteze poliția.
Pe lângă investigația principală, Poliția a sesizat Biroul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC) în legătură cu „circumstanțele intervenției inițiale” la fața locului.
Un purtător de cuvânt al IOPC a declarat pentru CNN că vor fi analizate eventuale nereguli: „Investigația va verifica dacă au fost încălcări ale conduitei profesionale – mai exact o nerespectare a îndatoririlor și responsabilităților – care a dus la o întârziere în intervenția Poliției din Leicestershire la ceea ce ulterior a fost declarat un incident grav.”