"În ultimele 48 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a 51 de incendii", în 17 departamente, şi încă luptă cu flăcările în două incendii la Tlemcen, în vestul ţării, a precizat Departamentul algerian pentru protecţie civilă pe contul său de Facebook.
Bilanţul victimelor în urma incendiilor de miercuri şi joi din nordul acestei ţări creşte, conform datelor oficiale, ajungând la 37 de morţi, în timp ce presa locală menţionează o a 38-a victimă, un bărbat de 72 de ani din Guelma (est), precum şi persoane dispărute, relatează AFP, citată de Agerpres.
Citește și: Zi istorică pentru Grecia. Țara iese de sub supravegherea impusă de Comisia Europeană după 12 ani
"În nord-est, în parcul naţional El Kala, cu un ecosistem unic în bazinul mediteranean şi clasificat drept rezervaţie a biosferei de către UNESCO, au fost distruse în ultimele zile peste 10.000 de hectare", a declarat profesorul universitar Rafik Baba Ahmed.
Considerat unul dintre principalele rezervoare de biodiversitate din bazinul mediteranean, acest parc, cu o suprafaţă totală de aproape 80.000 de hectare, găzduieşte câteva sute de specii de păsări, mamifere şi peşti care îi conferă "o bogăţie biologică excepţională", a subliniat Baba Ahmed, care este şi directorul acestui parc.
Citește și: Ilie Năstase a făcut doar cinci zile de armată și a ajuns general cu două stele. De la Băsescu
El afirmă că este "pesimist" pentru viitorul parcului pentru că "în timp, incendiile slăbesc pădurea, făcând-o vulnerabilă la alte atacuri precum cele ale insectelor dăunătoare, dar mai ales la activităţile umane".
În fiecare vară, nordul Algeriei este afectat de incendii forestiere, fenomen care se accentuează de la an la an sub efectul schimbărilor climatice, ducând la secete şi valuri de căldură.
Cea mai mare ţară din Africa, Algeria are doar 4,1 milioane de hectare de pădure, cu o rată foarte scăzuta de reîmpădurire (1,76%).