La întâlnirea de la Riad, din partea Statelor Unite participă consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și trimisul pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.
Din partea Rusiei se află personalități politice, de informații și economice de nivel înalt, inclusiv consilierul prezidențial Yury Ushakov și șeful fondului suveran de investiții Kirill Dmitriev, care a jucat un rol-cheie în culisele unui acord recent de eliberare a prizonierilor americani.
Pacea în Ucraina, pe masă lui Rubio și Lavrov la Riad. Trump vrea mineralele, Putin, pământul
Lavrov a declarat că discuțiile vor viza încheierea „perioadei anormale” în relațiile dintre cele două „mari puteri”.
Discuția ar putea, de asemenea, să pună bazele unei potențiale întâlniri între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin.
Sursa foto: Profimedia images
Liderii europeni, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că au fost marginalizați de la discuțiile potențial cruciale, au organizat luni, la Paris, o reuniune de urgență privind Ucraina.
Citește și: Macron întocmește harta desfășurării de trupe de menținere a păcii în Ucraina. Ce va decide România?
Excluderea Europei de la discuțiile de astăzi dintre SUA și Rusia înseamnă că „Ucraina trebuie să participe la aceste discuții secundare jucând după regulile altcuiva, jucând mai ales după regulile Rusiei, ceea ce înseamnă că rezultatul este destul de prestabilit chiar înainte de a ajunge la masă”, a declarat analistul Matthew Schmidt, potrivit CNN.
Sursa foto: Profimedia images
Ucraina, între ciocan și nicovală
Schmidt, profesor asociat de securitate națională la Universitatea din New Haven, a declarat pentru CNN că discuțiile ridică problema potențialelor forțe de menținere a păcii care ar putea fi acceptate atât de NATO, cât și de Rusia.
Michael Bociurkiw, un fost purtător de cuvânt al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, a declarat pentru CNN că Ucraina are „foarte puține pârghii” în acest moment și se bazează pe SUA pentru „informații critice” folosite pe câmpul de luptă.
Citește și: SUA solicită aliaților europeni să clarifice de ce au nevoie de sprijin pentru pace
Trump vrea mineralele Ucrainei
Administrația președintelui Donald Trump ar fi cerut cantități uriașe de minerale din pământurile rare ale Ucrainei.
Președintele ucrainean Volodmr Zelensk a declarat luni că este deschis să semneze un acord care ar acorda SUA acces la aceste minerale de pământuri rare dacă Washingtonul oferă în schimb garanții de securitate Kievului.
Vorbind la Fox News săptămâna trecută, Trump a subliniat „pământul extrem de valoros al Ucrainei în ceea ce privește pământurile rare, în ceea ce privește petrolul și gazele, în ceea ce privește alte lucruri. Vreau să ne asigurăm banii”.