''Peste 50.000 de refugiaţi ucraineni şi-au părăsit ţara cel puţin în 48 de ore - în majoritate către Polonia şi Republica Moldova - şi mulţi alţii se îndreaptă către frontiere'', a scris Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, pe Twitter.
El a mulţumit ''guvernelor şi cetăţenilor ţărilor care păstrează frontierele deschise şi primesc refugiaţi''.
Citește și: NATO înarmează rezistența ucraineană, ca Putin să nu „redeseneze harta Europei de Est”
Într-un alt mesaj, Grandi i-a mulţumit preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru că ''a permis persoanelor care pleacă din Ucraina să traverseze în deplină securitate frontiera cu Moldova'', el dând asigurări UNHCR va ''face tot posibilul pentru a contribui la mobilizarea ajutorului internaţional în timp ce îi primiţi şi găzduiţi''.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declanşat joi în zori invadarea Ucrainei, cu lovituri aeriene şi avansarea forţelor terestre inclusiv în direcţia Kievului.
Vineri, forţele ucrainene luptau contra militarilor ruşi în capitala Ucrainei, în timp ce liderul de la Kremlin a sfidat sancţiunile occidentale şi a cerut armatei ucrainene să preia puterea la Kiev.