Judecătoarea districtuală Allison Burroughs din Boston a emis o interdicţie care împiedică administraţia Trump să îşi pună în practică cea mai recentă încercare de a restrânge capacitatea Harvard de a găzdui studenţi internaţionali, în contextul unei lupte înverşunate între preşedintele republican şi prestigioasa universitate din Ivy League.
Interdicţia preliminară extinde un ordin temporar pe care judecătoarea l-a emis pe 5 iunie, care a împiedicat administraţia să pună în aplicare o proclamaţie semnată de Trump cu o zi în urmă, care a invocat preocupări de securitate naţională pentru a justifica de ce Harvard nu mai poate fi considerată de încredere pentru a găzdui studenţi internaţionali.
O judecătoare blochează planul lui Trump de a interzice accesul studenţilor străini la Harvard
Decizia judecătoarea survine după anunţul de vineri al lui Trump că administraţia sa ar putea anunţa un acord cu Harvard „în aproximativ următoarea săptămână” pentru a pune capăt campaniei Casei Albe contra universităţii, care a dus o bătălie juridică împotriva diferitelor acţiuni ale administraţiei care au vizat instituţia de învăţământ, arată Agerpres.
Trump a semnat proclamaţia după ce administraţia sa îngheţase deja finanţări de miliarde de dolari pentru cea mai veche şi cea mai bogată universitate din SUA, ameninţând statutul de scutire fiscală al Harvard şi lansând mai multe investigaţii asupra instituţiei.
Citește și: Militarii SUA, stupefiați. Trump ordonă încetarea operațiunilor cibernetice împotriva Rusiei
Proclamaţia le-a interzis străinilor să intre în SUA pentru a studia la Harvard sau a participa la programele de schimb pentru o perioadă iniţială de şase luni şi i-a cerut secretarului de stat Marco Rubio să ia în considerare o posibilă revocare a vizelor studenţilor internaţionali deja înscrişi la Harvard.
Dar judecătoarea Allison Burroughs a spus că administraţia Trump cel mai probabil încalcă dreptul la liberă exprimare al Harvard prevăzut de Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, prin măsurile împotriva universităţii pentru refuzul de a accepta cerinţele de a ceda controlul asupra programei şi admiterii şi prin luarea ei ca ţintă pe baza a ceea ce oficialii consideră a fi orientarea de stânga a instituţiei.
Citește și: Războiul Rusia-Europa începe la Marea Neagră în 2027. Va retrage Trump 20.000 de militari?
Judecătoarea a spus că, „în esenţă, acest caz este despre drepturi constituţionale fundamentale care trebuie protejate: libertatea de gândire, libertatea de expresie şi libertatea discursului, fiecare dintre ele fiind un stâlp al unei democraţii funcţionale şi o protecţie esenţială împotriva autoritarismului”.
6.800 de studenţi internaţionali
„Aici, eforturile greşite ale guvernului de a controla o instituţie academică respectabilă şi de a reprima perspectivele diverse, aparent pentru că, în unele cazuri, acestea se opun viziunilor acestei administraţii, ameninţă aceste drepturi”, a scris ea.
Universitatea Harvard, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, a transmis că decizia îi va permite să continue să primească studenţi şi cercetători internaţionali în timp ce acest proces continuă. A adăugat că va continua să apere drepturile instituţiei, ale studenţilor şi profesorilor săi.
Aproape 6.800 de studenţi internaţionali au frecventat Harvard în cel mai recent an universitar, reprezentând aproximativ 27% din numărul total de studenţi al universităţii.
Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii din partea Reuters.