Ministrul german de externe Annalena Baerbock a fost nevoită luni să-şi întrerupă temporar călătoria spre Australia din cauza unor probleme mecanice apărute la avionul său, potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului, relatează News.ro, citând Reuters.
Avionul guvernamental a fost nevoit să se întoarcă la Abu Dhabi din motive de siguranţă, după o defecţiune tehnică apărută la flapsurile aripilor, a declarat purtătorul de cuvânt pe reţeaua socială X (Twitter).
Citește și: Cum au ajuns bugetarii să câștige mai mult ca în privat. Cine sunt politicienii care au permis asta
Forţele aeriene germane au declarat că echipajul lucrează pentru a se asigura că Baerbock îşi poate continua călătoria, care include şi escale în Noua Zeelandă şi Fiji, şi au promis mai multe informaţii când avionul Airbus A340 va fi gata de plecare.
Baerbock a rămas blocată la Doha şi în luna mai, după probleme cu pneurile avionului cu care călătorea.
Citește și: Un vicepreședinte de Consiliu Județean și-a pus limitatoare de viteză la poartă. Se făcea mult praf
De asemenea, ea a fost nevoită să anuleze o călătorie pentru a se întâlni cu omologul său britanic, James Cleverly, anul trecut, din cauza vremii nefavorabile.
În 2018, fostul cancelar Angela Merkel a ratat deschiderea summitului G20 din Argentina din cauza unei "defecţiuni grave" care a obligat avionul său guvernamental să aterizeze forţat.