„Actuala ordine mondială liberală este o aberație, din perspectivă istorică", avertiza cunoscutul istoric conservator american Robert Kagan la o conferință organizată de German Marshall Fund la Bruxelles în luna aprilie. "Trebuie să înțelegem că e vorba de o construcție artificială. Nu este rezultatul unei evoluții firești a omenirii și nu e deloc garantat faptul că va continua să existe în viitor. Forțele care țin de natura umană și de logica istoriei tind să o distrugă dacă nu reușim să o protejăm".
Probabil pentru multă lume ideea de "ordine mondială liberală" sună drept ceva abstract. Lumea construită sub baghetă americană după cel de-al doilea război mondial, și mai ales ceea ce s-a întîmplat după terminarea Războiului Rece, este percepută ca o construcție valabilă pe termen nedefinit.
Sigur, au fost războaie, au fost și alte nenorociri pe planetă, dar nu am mai avut confruntări armate directe între marile puteri. Iar mai ales după 1990, violările flagrante ale drepturilor omului nu au mai fost considerate doar niște chestiuni de interes strict intern.
Cu toate derapajele inerente, lumea a funcționat în mare după un set de reguli agreate în materie de securitate, de drept internațional și de comerț, gestionate de un sistem de instituții internaționale multilaterale, cu Statele Unite în poziția de hegemon în general benevolent.
Din perspectivă occidentală, alianța dintre Statele Unite, Europa și democrațiile din Asia a asigurat stabilitatea acestui eșafodaj instituțional și prezervarea și chiar extinderea la scară globală a unui sistem de valori definit drept democrație liberală, cu alegeri libere, stat de drept, libertatea de expresie. Într-atît încît mulți din spațiul occidental nici măcar nu-și imaginează o altfel de lume.
Amenințarea Trump
Numai că dacă ne uităm la tot ceea ce se întîmplă astăzi pe plan internațional avertismentul lui Kagan ar trebui luat în serios. Problema e că în România discursul public rămîne în mare cantonat în zona automatismelor care fac trimitere la "comunitatea euroatlantică" deși multe dintre reperele tradiționale pe care se fundamenta poziționarea noastră externă sunt serios fisurate.
De pildă, în presa internațională se ridică în ultima vreme tot mai multe semne de întrebare în privința viitorului NATO. Iar Donald Tusk, președintele Consiliului European, le-a spus liderilor europeni prezenți la Bruxelles la ultima reuniune la vîrf să ia serios în calcul posibilitatea dispariției NATO, ca umbrelă de securitate pentru Europa.
Există temeri că la viitoarea reuniune a organizației, care va avea loc pe 12-13 iulie la Bruxelles, în mod ironic într-un nou sediu, Donald Trump va amenința cu o astfel de variantă, între altele pentru a-i presa pe liderii europeni, în special pe cei de la Berlin, pe tema contenciosului legat de tarifele vamale și schimburile comerciale și pentru a-i obliga să denunțe și ei Acordul cu Iranul.
Va fi un moment de cumpănă, nu numai pentru pentru că liderii europeni reprezintă state care au interese diferite de cele ale americanilor ci și pentru că nu-și pot permite, din cauza presiunii politice interne, să cedeze în fața unui potențial "șantaj de securitate" al Statelor Unite.
Există deja semnale din acest punct de vedere. Uniunea Europeană a anunțat că dacă Washingtonul introduce tarife vamale punitive la importurile auto va reacționa cu contramăsuri care vor viza exporturi americane în valoare de aproape $300 de miliarde, ceea ce va duce la un război comercial global, cu consecințe catastrofale pentru toată lumea.
Trupele rusești, în țările baltice în 3 zile
Președintele american declara recent: "Să vedem ce se va întîmpla cu NATO". E o formulă pe care o utilizează frecvent atunci cînd vrea să-și creeze avantaje de negociere în abordarea unor dispute. Numai că a face apel la acest gen de tactici pe teritoriul extrem de sensibil al securității riscă să provoace daune enorme, și încă pe termen lung. Ar fi însă o greșeală să considerăm că viziunea lui Donald Trump este una singulară.
În ultimii ani s-a conturat un curent mai amplu în mediile politice și intelectuale americane care consideră că Statele Unite trebuie să evite capcana unor alianțe care ar putea să le oblige să intre în conflicte devastatoare cu alte puteri globale, umbrelele de securitate oferite Europei, prin NATO, și Taiwanului, fiind două cazuri aduse des în discuție.Sigur, din punct de vedere formal, președintele nu poate decide singur ieșirea Americii din NATO.
Doar Congresul poate să o facă și e destul de puțin probabil ca asta să se întîmple. Însă, în bună măsură forța de disuasiune a alianței este una de ordin simbolic.
Se bazează pe Articolul 5 și pe angajamentul ferm al Statelor Unite de a interveni militar în caz de agresiune în apărarea oricărui stat membru, creînd astfel costuri potențiale enorme pentru un agresor care ar risca astfel un război direct cu America. Pentru că altfel, după cum releva o analiză Rand, într-un context local concret, avînd în vedere raportul de forțe de pe teren, trupele rusești ar putea, de pildă, să ocupe țările baltice în 2-3 zile.
Or, în condițiile în care Donald Trump le-a spus celorlalți lideri prezenți la reuniunea G7 din Canada că "NATO e la fel de rău ca NAFTA" (acordul comercial nord-american pe care președintele îl consideră unul catastrofal pentru America), a declarat la un miting electoral în Dakota de Nord că „uneori cei mai răi inamici sunt așa zișii prieteni și aliați" și, conform mai multor surse, a cerut Pentagonului să calculeze care ar fi costul retragerii trupelor americane din Germania forța unor astfel de garanții este deja considerabil diminuată.
Semnale îngrijorătoare
Alternativa mai liniștitoare ar fi aceea că e vorba doar de o tactică de negociere. Însă, cu mult timp înainte de a ajunge la Casa Albă, Donald Trump și-a manifestat deschis ostilitatea față de mai toate organizațiile internaționale, majoritatea constituite la inițiativa sau cu sprijinul Americii, de la WTO - Organizația Mondială a Comerțului, la Uniunea Europeană sau NATO.
Le consideră pe toate dezavantajoase, chiar nocive, pentru Statele Unite. Ziarul londonez The Times trece în revistă toate aceste semnale alarmante într-un articol intitulat sugestiv "Războiul președintelui Trump împotriva ordinii mondiale".
Iar reacțiile din interiorul aparatului diplomatic american confirmă îngrijorările reale pe această temă. Ambasadorul american în Estonia, James D. Melville, un vechi diplomat de cariera, a postat pe Twitter, după ce și-a dat vinerea demisia din funcție, motivele care l-au făcut să o facă: "Nu am crezut vreodată că voi ajunge în acest punct, după ce am activat sub 6 președinți și 11 secretari de stat. Însă atunci cînd președintele spune că "UE a fost constituită ca europenii să poată profita de pe urma Statelor Unite și ca să ne golească pușculița" și că "NATO este la fel de rău ca NAFTA" nu este doar ceva factual incorect ci dovedește că e timpul să plec".
Într-un interviu acordat lui Walter Russell-Mead pentru Wall Street Journal, secretarul de stat Mike Pompeo respingea scenariile sumbre referitoare la destrămarea actualei ordini mondiale, spunînd că Donald Trump vrea doar să o reseteze, să corecteze ceea ce el consideră a fi acele chestiuni care sunt în defavoarea Americii.
Argumentul său principal este acela că structurile economice și diplomatice construite după cel de-al doilea război mondial au corespuns intereselor americane în perioada Războiului Rece, dar nu mai sunt aliniate acum cu aceste interese, în contextul actualei competiții geopolitice.
Așa că, spune Mike Pompeo, Donald Trump vrea "să rescrie regulile ordinii mondiale în favoarea Americii menținînd în același timp relații stabile cu adversarii geopolitici". În această descriere e neclar în ce măsură sintagme de acum clasice precum "lumea liberă" sau "partenariat transatlantic", ideea în sine de Alianță Occidentală, mai au loc pe agenda strategică a Washingtonului.
Nu e un scenariu obligatoriu
Iar dacă facem trimitere la diferitele declarații ale Trump în care Europa era văzută drept un competitor geopolitic mai degrabă decît ca un aliat se poate înțelege de ce președinele american nu vede de ce ar trebui să mai existe NATO și de ce Statele Unite ar trebui să garanteze securitatea vechiului continent.
Însă oricum, chiar dacă luăm de bune asigurările liniștitoare ale lui Pompeo, care vorbește la un moment dat despre "relațiile istorice importante cu Europa și cu țările din Asia" linia de demarcație între resetare și destrămare este una fină, neclară, greu de definit. Lucrurile pot scăpa oricînd de sub control.
Odată ce ai eliberat din sticlă duhul destructiv e aproape imposibil să-l mai pui la loc.Cu 2400 de ani în urmă, Tucidide definea în "Istoria Războiului Peloponezian", cel care a contrapus Sparta Atenei, într-o formulare care s-a dovedit valabilă multă vreme după aceea, cum arată o ordine internațională "normală": "cei puternici fac ceea ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie să sufere".
Or, deși multe voci s-au plîns că America s-a erijat în „jandarmul mondial", am putea vedea acum, cu neplăcere, cum arată o lume din care Statele Unite se retrag și se revine la vechile obiceiuri, adică la ceea ce Robert Kagan numea "vechea junglă geopolitică".
În ceea ce ne privește, suntem într-o poziție evident vulnerabilă. Decuplată de America, Europa va fi obligată să negocieze, într-o formă sau alta, un nou aranjament de securitate continentală cu Rusia. Iar ideea care mai circulă pe la noi, aceea că dacă Statele Unite se vor distanța de Europa de Vest, vor rămîne totuși ancorate în Europa de Est, pentru că este o regiune sensibil mai pro-americană, este o iluzie.
Cum ar putea arăta acest aranjament e greu de spus însă e clar că vor fi delimitate noi sfere de influență pe continent pentru că, mai ales după Brexit, o Europă lipsită nu atît de resurse ci de voință politică și de determinare, va trebui să plieze la o nouă realitate politică.
Nu e evident un scenariu obligatoriu, însă discuția de față este departe de a fi doar una teoretică. Și ce e deprimant e că și clasa politică, dar și societatea românească în ansamblu par să ignore în bună măsură toate aceste seismice mutații geopolitice externe.
_______________
The English version of this article can be read here.
____________
Articolul face parte din proiectul DemocraCE derulat de Visegrad/Insight (mai multe detalii aici)
This article is part of the DemocraCE project organised by Visegrad/Insight (more details here)
