Moscova acuză Google și Apple de „ingerință electorală” pentru că nu-l cenzurează pe Navalnîi

DE Alexandru Pop | 02.09.2021 - 19:17
Moscova acuză Google și Apple de „ingerință electorală” pentru că nu-l cenzurează pe Navalnîi/FOTO: Facebook/Aleksei Navalnîi

Autoritatea de reglementare a telecomunicaţiilor din Rusia a transmis joi că refuzul giganţilor americani Apple şi Google de a elimina aplicaţia opozantului Aleksei Navalnîi ar echivala cu o "ingerinţă electorală", relatează AFP.

SHARE

În Rusia vor avea loc alegeri legislative peste trei săptămâni, fără participarea aliaţilor lui Navalnîi, excluşi de la scrutin sau constrânşi la exil de la interzicerea organizaţiilor lor, declarate în iunie "extremiste".

La 20 august, serviciul rus de monitorizare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a cerut deja Google şi Apple să elimine aplicaţia opozantului disponibilă în magazinele lor online.

Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier

Roskomnadzor a lansat joi un al doilea avertisment pentru cele două companii americane, conform unui comunicat consultat de AFP.

"Crearea sau participarea la organizaţii extremiste interzise în Rusia pot fi pasibile de urmăriri penale", a atras atenţia instituţia, adăugând că refuzul de a elimina aplicaţia în chestiune "poate fi considerat o ingerinţă electorală".

În cadrul conferinţei sale săptămânale, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a calificat atitudinea Google şi Apple drept "inacceptabilă în lumina proceselor electorale în desfăşurare".

De la interzicerea organizaţiilor lui Navalnîi, mai multe site-uri ale opozantului au fost blocate în Rusia de Roskomnadzor.

Aleksei Navalnîi, condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz pe care el l-a denunţat ca politic, a făcut apel la susţinătorii săi să folosească aplicaţia pentru a găsi şi vota pentru candidaţii care au cele mai mari şanse de a-i învinge pe cei ai Kremlinului.

Citește și: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri

Această aşa-numită "strategie a votului inteligent" a obţinut câteva succese la alegerile locale începând cu 2019, în special la Moscova.

Purtătoarea de cuvânt a militantului, Kira Iarmiş, a denuţat joi o ingerinţă a Roskomnadzor în alegerile din Rusia şi a făcut apel pe Twitter la descărcarea aplicaţiei "cât mai repede posibil", potrivit Agerpres.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te