Cererea lui Putin, privind cucerirea Bazinului Donbas, până în martie, și concentrarea de forțe înseamnă că Rusia așteaptă momentul propice?
Strategic, explică Mircea Geoană, "Rusia nu și-a schimbat obiectivul strategic de la început, de a ține Ucraina în sfera ei de influență. Între voință și putință însă e distanță destul de mare".
"Suntem sceptici", spune oficialul NATO, privind "capacitatea Rusiei de a schimba dinamica pe terenul de luptă. În clipa în care ești superputere nucleară, folosirea în exces a acestei retorici e contraproductivă".
Citeşte şi: Șeful NATO „este încrezător” că Turcia va finaliza procesul de aderare a Finlandei și Suediei
"Nu cred că cineva se poate gândi că ne va intimida cu o astfel de retorică. E clar că acest tip de război prelungit - mă întorc la ce spune Stoltenberg și conducerea NATO, cu cât ajutăm mai mult Ucraina să își ajute țara și independența putem spera că și calculul strategic al Rusiei se poate modifica", explică Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct NATO continuă, vorbind despre "o retorică belicoasă și complet iresponsabilă" a Rusiei.
"Așa ceva nu se face, este o recunoaștere a faptului că pierd războiul, este o dovadă că războiul merge prost, că încearcă să ne strice unitatea și moralul poporului ucrainenam, care sunt extr emde hotărâți să își apere țara".
Citeşte şi: Putin e în război cu Europa și NATO din cauză că „mai multe țări europene” au asediat Leningrad
Cât de hotărât e NATO să apere Ucraina?
"Cât va fi nevoie", continuă Geoană, detaliind: "Dacă ajutăm acum Ucraina, șansele ca pacea să vină mai rapid cresc. Nu amplificăm războiul ajutându-i pe ucraineni, arătăm că ucrainenii sunt deciși să reziste".
Decuplarea de Occident pe care Rusia a decis-o în tot ce înseamnă tehnologie, finanțe, transfer de competențe, învățarea reciprocă, explică oficialul NATO, "e un cost care nu poate fi azi cuantificat, dar conduce la un declin accelerat al Rusiei într-o țară care are dificultăți multiple. Au o anumită obsesie cu Ucraina, care e veche. Dar acest declin accelerat are un cost.
Sunt oameni lucizi în Rusia, care stiu că, la sfârșitul zilei, această aventură militaristă în Ucraina costă. NATO e extrem de vigilent, ajutând Ucraina avem o șansă ca războiul să se termine mai rapid".