Mii de australieni au protestat împotriva „Zilei Australiei”, pe care o consideră o insultă

DE Miruna Moldoveanu | 26.01.2021 - 12:12
Mii de oameni au protestat faţă de „Ziua Australiei”/FOTO: Reuters

Mii de australieni au manifestat marţi la Sydney, în ciuda restricţiilor, pentru a protesta contra sărbătorii naţionale ce marchează sosirea primilor colonişti britanici în 1788, pe care o consideră o insultă la adresa populaţiilor indigene, relatează dpa şi France Presse.

SHARE

Pentru mulţi australieni, „Ziua Australiei” sărbătorită la 26 ianuarie marchează începutul opresiunii popoarelor autohtone. Ei cer ca această sărbătoare naţională să fie regândită, susţinând că 26 ianuarie nu este altceva decât "Ziua Invaziei".

Mii de persoane s-au adunat într-un parc din centrul oraşului Sydney, în ciuda ameninţărilor că vor fi amendate şi arestate de către poliţie, care interzice mulţimi mai mari de 500 de persoane. Asociaţiile care organizează în general manifestaţii în această zi au anulat marşul ce are loc în mod tradiţional în oraş pe 26 ianuarie.

Poliţia a anunţat că cinci persoane au fost arestate, una dintre ele pentru agresarea unui ofiţer.

Autorităţile au refuzat să acorde o derogare organizatorilor marşului, chiar dacă niciun caz de COVID-19 nu a fost înregistrat în oraş de mai bine de o săptămână.

„Suveranitatea nu a fost cedată niciodată”, „Fără dreptate, fără pace” au scandat protestatarii, unii purtând bannere care proclamau "Black Lives Matter" (Vieţile Negrilor Contează) sau "Aceasta nu este o zi de sărbătoare".

„Pentru noi, acest lucru echivalează cu un genocid cultural. Familiile noastre au fost sfâşiate. Ani şi ani de boală şi foamete. Şi impactul intergeneraţii continuă să fie resimţit astăzi”, a declarat pentru AFP Dylan Booth, care este originar din New South Wales.

Mitinguri au avut loc şi în alte părţi ale Australiei, organizatorii lor îndemnând în general participanţii să poarte mască sau să respecte regulile de distanţare fizică.

„Ziua Australiei”, care a fost declarată oficial sărbătoare abia în 1994, este în centrul unor polemici în creştere în ultimii ani.

Prezenţi în Australia de cel puţin 40.000 de ani, aborigenii, al căror număr era estimat la un milion la sosirea coloniştilor în 1788, reprezintă acum doar 3% din cei 25 de milioane de australieni.

Aborigenii rămân de departe cea mai defavorizată populaţie din ţară, în special cu rate mai ridicate de sărăcie şi încarcerare. Starea lor de sănătate este mai proastă decât a populaţiei generale.

Dreapta continuă să apere cu înverşunare principiul sărbătorii de la 26 ianuarie.

Prim-ministrul conservator Scott Morrison a declarat că cursul istoriei "s-a schimbat pentru totdeauna" în 1788 şi că "această realitate nu poate fi schimbată".

„În bine sau în rău, acesta este momentul în care Australia şi-a început marşul spre modernitate", a spus el la o ceremonie la Canberra. "Şi noi sărbătorim astăzi tocmai această călătorie care este încă în curs”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te